Comasarea Procuraturilor Anticorupție și pentru Combaterea Criminalităţii Organizate va fi decisă doar după ce va veni avizul Comisiei de la Veneţia. Reprezentanţii procurorilor se împotrivesc, în continuare, înfiinţării noii structuri, care s-ar putea numi Procuratura Anticorupţie şi Combaterea Crimei Organizate
DUMITRU OBADĂ, preşedinte CSP: Au participat procurorii şefi al procuraturilor specializate, membrii CSP, procurorul general interimar. Fiecare şi-a expus poziţia. Din perspectiva CSP-ului, noi am expus şi în aviz, nu a fost de a susţine asemenea iniţiativă. Conceptual, poate pe termen lung, părea o idee inspirată, dar trebuie o analiză foarte aprofundată a riscurilor care sunt de moment şi pe termen lung. De asta noi am optat pentru consolidarea procuraturilor specializate şi cumva revizuirea competenţelor procuraturilor specializate. A îngusta competenţa şi a consolida specializarea procurorilor.
Comisia de la Veneţia se va întruni în perioada 10-12 decembrie şi va veni cu o opinie referitoare la acest proiect de lege. Anterior, reprezentanţii procurorilor au semnalat o serie de riscuri privind crearea instituţiei. Iar Ministerul Justiţiei a recomandat Parlamentului să revizuiască proiectul aprobat în prima lectură. Fostul Guvern a propus comasarea prin fuziune a Procuraturii Anticorupţie cu cea de Crimă Organizata, și nu lichidarea lor, pentru continuitatea investigaţiilor. Întrebat care este poziţia sa faţă de această iniţiativă, noul ministru al justiţiei, Vladislav Cojuhari, a spus că lupta împotriva corupţiei trebuie sprijinită.
VLADISLAV COJUHARI, ministrul Justiţiei: Este o poziţie instituţională. Într-adevăr, experţii Comisiei de la Veneţia au realizat o întrevedere săptămâna curentă pentru expertizarea acestui proiect şi pentru emiterea avizului corespunzător. Am văzut şi o îmbunătăţire, dacă vorbim de lupta anticorupţie. Vedem indicatori care vorbesc despre creşterea capacităţii. Totodată, trebuie să recunoaştem că avem nevoie de fortificarea instituţiilor abilitate în domeniu.
Recent, şi preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat la postul nostru de televiziune că Legislativul va lua o decizie privind acest proiect legislativ doar după ce va primi avizul Comisiei de la Veneţia. Anterior, experţii au criticat adoptarea rapidă a actului normativ în lipsa unor consultări publice și analize amănunțite.
ALEXANDRU TĂNASE, fost ministru al Justiţiei: Este ciudat că s-a revenit la el. Cel puţin nu mai poate fi suspectată puterea politică că ar avea un interes de a înlătura pe cineva de la conducerea procuraturii. Singurul lucru de care trebuie să ţinem cont este că toate expertizele care s-au făcut la acest proiect, ele au scos în evidenţă o sumedie de incoerenţe şi deficienţe. Aceste deficienţe trebuie remediate, adcă până la urmă se va decide de a promova această reformă.
Proiectul privind crearea PACCO a fost aprobat, în prima lectură, la începutul lunii februarie. Potrivit autorilor, în acest fel dosarele de coruptie vor fi gestionate mai eficient. În urma controverselor apărute pe marginea legii propuse de deputaţii PAS, şefa Procuraturii Anticorupţie, Veronica Dragalin, a demisionat.
REPORTER: ANGELINA UNGUREANU Imagine: Mihai Lisnic