Ministra Afacerilor Externe a Letoniei, Baiba Braže, aflată într-o vizită în Republica Moldova, a afirmat că Rusia este în continuare evaluată drept o amenințare la nivel național în statele NATO și ale Uniunii Europene. Oficialul leton spune că statele europene trebuie să-și consolideze propriile capacități de apărare, să sprijine Ucraina și să mențină presiunea asupra Moscovei pentru a o determina să trateze pacea cu seriozitate.
„Planurile și strategiile noastre de apărare se concentrează în mare măsură pe descurajarea Rusiei și pe riscurile generate de Belarus și Rusia. Nu avem nicio iluzie în această privință”, a explicat ministra Afacerilor Externe a Letoniei, Baiba Braže, în cadrul unui interviu transmist duminică de TVR Moldova.
În ce privește întrebarea dacă Rusia se află în cel mai slab moment al său, oficialul leton a menționat că fiecare perioadă istorică este diferită, iar comparațiile nu pot fi făcute chiar atât de direct.
„Rusia este în prezent un regim profund autoritar, cu o singură verticală a puterii, iar totul se învârte în jurul războiului. Războiul este principalul factor de coeziune, dar Rusia nu reușește să își atingă obiectivele. Aceasta este și una dintre slăbiciunile Rusiei. Nu poate câștiga războiul său de agresiune, pentru că Ucraina vrea să fie liberă. Ucraina vrea să fie Ucraina, și nu Rusia”, a remarcat șefa diplomației letone.
Trebuie să ne consolidăm propria securitate și să sprijinim Ucraina
Oficialul leton a afirmat că este nevoie de o abordare pe trei direcții.
„În primul rând, trebuie să ne consolidăm propria securitate, apărarea și economiile, într-un mod atent și responsabil. În al doilea rând, trebuie să sprijinim Ucraina cu tot ce putem, pentru că Ucraina luptă pentru libertate și pentru principiile fundamentale care guvernează relațiile dintre state. În al treilea rând, trebuie să slăbim în continuare Rusia, pentru că doar atunci Rusia va trata pacea cu seriozitate. Ne dorim pace. Cu toții ne dorim pace. Nu există alternativă”, a spus oficialul leton.
Ea a mai subliniat că Rusia ar putea deveni un stat stabil și pașnic, dacă s-ar concentra pe dezvoltarea propriei țări, în loc să invadeze alte state.
„Ca să fiu sinceră, ne-am dori cu toții ca Rusia să devină o țară stabilă, previzibilă și pașnică — democratică, parțial democratică sau, oricum alegeți să o descrieți, care să își gestioneze propriile probleme, în loc să invadeze alte state sau să își răspândească influența toxică în alte părți. Rusia este capabilă să devină o asemenea țară. Poate face acest lucru dacă se concentrează asupra propriei dezvoltări, își construiește propria țară și își gestionează propriile probleme”, a declarat Baiba Braže.
Ministra Afacerilor Externe a Letoniei, Baiba Braže, a efectuat în perioada 3–4 august o vizită de lucru în Republica Moldova.
În cadrul acesteia, oficiala letonă s-a întâlnit cu ministrul de Externe, Mihai Popșoi, președinta Maia Sandu și premierul Vasile Tofan. Vizita a reconfirmat relațiile strânse dintre cele două țări și sprijinul Letoniei pentru integrarea europeană și reformele democratice din Republica Moldova.