La 30 de ani, luptătorul de stil greco-roman Mihail Bradu continuă să muncească pentru cel mai mare obiectiv al carierei sale – participarea la Jocurile Olimpice. Deși a început să practice luptele abia la vârsta de 12 ani, mai târziu decât majoritatea sportivilor de performanță, acesta a reușit să obțină rezultate remarcabile pe plan internațional.
Mihail spune că a ales acest sport dintr-un motiv simplu: era cea mai accesibilă disciplină pentru copiii din localitate.
„Am început să practic luptele la 12 ani. Nu am început de mic, dar asta este. În sat, altceva nu aveai ce practica. Acesta era sportul de bază în Sângera”, povestește sportivul.
După absolvirea clasei a IX-a, Mihail a făcut pasul către sportul de performanță. Rezultatele nu au întârziat să apară. În 2012 a participat la primul său Campionat Mondial Under-17, unde s-a clasat pe locul șapte. Doi ani mai târziu, a devenit campion european la categoria Under-20.
Drumul spre performanță nu a fost însă lipsit de sacrificii. Din cauza veniturilor modeste din sport, la vârsta de 20 de ani a fost nevoit să se angajeze ca pompier.
„Am activat șapte ani. Era o necesitate, pentru că în sport nu erau venituri stabile. Din 2023, de când bursele sunt mai mari, mă concentrez anume pe sport”, spune Mihail Bradu.
Antrenorul emerit al Republicii Moldova, Mihail Cucul, afirmă că munca în ture de 24 de ore îi afecta pregătirea sportivă.
„Se ducea acolo și lucra 24 de ore. Vă dați seama ce antrenament putea urma după asta. Până la 25 de ani nu prea avea succes, dar apoi a înțeles că poate realiza mai mult în sport, iar bursele oferite de minister l-au ajutat să se dedice complet performanței”, explică antrenorul.
În prezent, Mihail Bradu efectuează aproximativ zece antrenamente pe săptămână și poate fi găsit zilnic în sala de lupte. Sportivul spune că succesul depinde în primul rând de disciplină și muncă.
„Nu e vorba atât de mult de susținere, cât de obiectivele pe care le ai. Disciplina și munca sunt cele mai importante”, afirmă el.
În competiții, experiența și rezistența psihică joacă un rol esențial. Sportivul recunoaște că percepția timpului diferă în funcție de situația din luptă.
„Când conduci în luptă, timpul trece greu. Când pierzi, ai impresia că trece foarte repede și că nu vei reuși să acumulezi punctele necesare”, spune acesta.
Marele său vis rămâne participarea la Jocurile Olimpice. În prezent concurează la categoria de 82 de kilograme, care nu este una olimpică, iar acest lucru îl obligă să analizeze o eventuală schimbare de categorie.
„Nu mi-a reușit să obțin o cotă pentru Paris. Dar până la Los Angeles mai sunt doi ani și vom găsi o soluție. Cred că va trebui să urc într-o categorie superioară”, afirmă luptătorul.
Antrenorul său este convins că rezultatele importante sunt doar o chestiune de timp.
„De multe ori s-a oprit pe locul cinci la Campionatele Europene și Mondiale. Are potențial să câștige o medalie europeană și mondială. Sârguința pe care o depune va aduce și rezultatele așteptate”, susține Mihail Cucul.
Mihail Bradu spune că nu se gândește să renunțe la sportul de performanță, indiferent de vârstă. El se inspiră din exemplele luptătorilor care au urcat pe podiumul olimpic după 35 de ani și crede că perseverența poate transforma orice vis în realitate.
Reportaj realizat de Alexandru Leahu.