Mitropolitul Basarabiei, Antonie, i-a propus președintelui Parlamentului, Igor Grosu, să sprijine, prin mediere, inițierea unui dialog între cele două structuri bisericești ortodoxe din Republica Moldova, pentru depășirea tensiunilor. Propunerea a fost acceptată favorabil de șeful Legislativului, potrivit unui comunicat al Mitropoliei Basarabiei.
Subiectul a fost discutat miercuri, 21 octombrie, în cadrul unei întrevederi la sediul Parlamentului. Antonie a subliniat că Mitropolia Basarabiei este deschisă unui dialog sincer, orientat spre soluții, pace și respectarea drepturilor clericilor și credincioșilor.
Totodată, ierarhul a cerut autorităților să intervină mai ferm în cazurile de abuzuri, intimidări și acțiuni agresive împotriva comunităților Mitropoliei Basarabiei. El a semnalat și folosirea mesajului religios pentru dezinformare și întreținerea ostilității dintre credincioși.
Un alt subiect al discuțiilor a vizat recuperarea patrimoniului Mitropoliei Basarabiei confiscat în perioada sovietică. Antonie a reiterat solicitarea ca instituția să primească un imobil cu titlu reparatoriu, amintind că statul a oferit gratuit un sediu pentru reședința Mitropoliei Chișinăului, afiliată Patriarhiei Ruse.
De asemenea, mitropolitul a propus inițierea unui demers legislativ pentru recunoașterea Mitropoliei Basarabiei și a slujitorilor săi drept victime ale represiunilor sovietice. Printre aceștia s-au numărat clerici deportați, întemnițați, torturați sau uciși.
Antonie a pledat și pentru instituirea unei zile naționale de comemorare a victimelor represiunii religioase, precum și pentru ridicarea unor monumente sau însemne comemorative în parohii, în memoria clericilor persecutați.
La rândul său, Igor Grosu a salutat disponibilitatea Mitropoliei Basarabiei de a contribui la depășirea conflictelor prin dialog și mesajul acesteia în favoarea păcii, unității și parcursului european al Republicii Moldova.
Discuțiile au vizat și dezvoltarea cooperării în domeniile social, educațional și cultural, conservarea și restaurarea patrimoniului ecleziastic, precum și crearea unor trasee de pelerinaj.