TV Network
Canalele TVR
Economic

Serviciul Vamal, despre acordarea de către R. Moldova a preferințelor tarifare la importul mărfurilor în cadrul unor contingente tarifare

post-img
Serviciul Vamal

Serviciul Vamal informează importatorii privind acordarea de către Republica Moldova a preferințelor tarifare la importul mărfurilor în cadrul unor contingente tarifare.

Astfel, conform art. 32 din Codul vamal al Republicii Moldova, prin tratament tarifar preferențial se înțelege o reducere sau o scutire de taxe vamale, care poate fi aplicată şi în cadrul unui contingent cantitativ sau valoric.

De tratament tarifar preferențial pot beneficia unele categorii de mărfuri în funcție de originea acestora, potrivit acordurilor internaționale la care Republica Moldova este parte.

În aceeași ordine de idei, potrivit pct. 70 din Hotărârea Guvernului nr.1140/2005 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a destinațiilor vamale prevăzute de Codul vamal al Republicii Moldova, când regimul tarifar preferențial privește un contingent cantitativ sau valoric, acordarea preferințelor tarifare se face numai în limitele contingentului prevăzut.

Astfel, Republica Moldova acordă preferințe tarifare în conformitate cu Legea nr.172/2014 (Notă la Capitolul 04 și Notă la Capitolul 17), precum și în cadrul următoarelor acorduri internaționale:

  1. Acordului de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană;
  2. Acordului de Comerţ  Liber dintre Republica Moldova şi Republica Turcia; 
  3. Acordului de Parteneriat Strategic, Comerț și Cooperare între Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Tabelul de mai jos prezintă informația mai detaliată privind aplicarea contingentelor tarifare în anul 2023.

tabel

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter