În ianuarie-octombrie 2024, importurile de benzină în Ucraina au scăzut cu 4,1% față de aceeași perioadă din 2023, ajungând la circa 1,02 milioane de tone.
Cea mai mare parte din importuri o reprezintă benzina A-95, cu o cotă de 96%, iar 3,1% - revine benzinei A-98, scrie portalul specializat Nefterynok din Ucraina, scrie mold-street.com.
Valoarea importurilor de benzină este estimată la 949,4 milioane dolari, ceea ce este cu 14,3% mai puţin decât în 2023 (1,11 miliarde de dolari). Scăderea valorii se explică prin fluctuațiile prețurilor mondiale ale petrolului și ale condițiilor de aprovizionare.
Polonia este principalul furnizor de benzină pentru Ucraina.
Ponderea importurilor peste granița de vest a țării a crescut la 52,9%, cu 18,3 puncte procentuale faţă denivelul de 34,6% în aceeaşi perioadă din 2023.
România coboară pe locul doi, cu o cotă de 33,9% din benzina furnizată în Ucraina, după ce în 2023 era lideră cu o pondere de 47,1%, constată Nefterynok .
Livrările prin Republica Moldova reprezintă 11% din totalul importurilor, ceea ce ar constituie circa 112.000 tone. Aceste livrări sunt mai degrabă un reexport, pentru că Republica Moldova nu deţine instalaţii de rafinare a petrolului care să producă astfel de cantităţi de benzină.
Din primăvara anului 2022, ca urmare a agresiunii militare a Rusiei asupra Ucrainei, Republica Moldova a devenit una dintre sursele de import a motorinei şi benzinei pe piaţa ucraineană.