Un caz de braconaj a fost depistat ieri în aria de responsabilitate a Ocolului silvic Băiuș din cadrul Întreprinderii pentru Silvicultură Iargara. Un grup de vânători, având fișa de recoltare doar pentru fazan și-au permis să încalce flagrant legislația în vigoare și au vânat un mistreț.
UN CAZ DE BRACONAJ A FOST DOCUMENTAT LA IARGARA
Sesizând acțiunile ilegale, personalul serviciului silvic împreună cu un angajat al Ministerului Afacerilor Interne, în cadrul acțiunilor de combatere a braconajului, s-au deplasat în localitatea Băiuș, unde au depistat grupul de vânători și cadavrul mistrețului, informează Agenția Moldsilva. În conformitate cu rigorile de serviciu a fost solicitată grupa mobilă prin intermediul apelului la Serviciul 112 și specialiștii din cadrul Inspectoratului pentru Protecția Mediului, iar angajații ANSA au prelevat probe la pesta porcină.
Urmează acțiunile organelor de anchetă cu măsurile de rigoare, iar implicarea serviciului silvic a permis depistarea unui caz grav, confirmând principiul de activitate ”Toleranță 0 la acțiunile ilegale în fondul forestier și cinegetic”.