Curtea de Apel Centru se va pronunța pe 5 iunie 2026 în cazul fostei deputate Marina Tauber. Informația a fost confirmată pentru TVR Moldova de avocatul acesteia, Sergiu Moraru, care a precizat că astăzi au fost finalizate dezbaterile judiciare și stabilită data pronunțării deciziei Curții de Apel.
Pe 30 septembrie Marina Tauber a fost condamnată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, la 7 ani și jumătate de închisoare cu executare pentru finanțarea ilegală a partidelor și încălcarea modului de gestionare a banilor formațiunii politice. Instanța a dispus, de asemenea, confiscarea a peste 206 milioane de lei, sumă utilizată în comiterea infracțiunilor.
Fosta deputată a părăsit Republica Moldova în ianuarie 2025 și nu s-a mai întors în țară. Marina Tauber a fost acuzată de finanțarea ilegală a Partidului "Șor" și de amestec în înfăptuirea justiției. Inițial au existat două dosare, care au fost comasate pe parcursul dezbaterilor judiciare.
Potrivit rechizitoriului, în primul caz, Tauber ar fi primit în 2021, în timpul campaniei pentru funcția de primar al municipiului Bălți, 9,7 milioane de lei de la grupul Șor, dintre care 740.464 de lei ar fi fost raportate fictiv ca donații de la 104 persoane fizice. În calitate de vicepreședintă a Partidului "Șor", Tauber ar fi acceptat finanțarea partidului de la grupul Ilan Șor în valoare de 195 milioane de lei, o parte din acești bani fiind ridicată de organele de urmărire penală sau prezentată sub controlul acestora.
● Citește și: „Proces de fațadă”: Avocatul lui Tauber spune că clienta sa este nevinovată și reclama abuzuri
În privința acuzației de amestec în justiție, legată de încercarea de a bloca ședința de condamnare a lui Ilan Șor, Tauber a scăpat de pedeapsă din cauza expirării termenului de prescripție. Numele Marinei Tauber figurează pe mai multe liste internaționale de sancțiuni, inclusiv în Regatul Unit și Uniunea Europeană, fiind acuzată de încercări de destabilizare a Republicii Moldova.
Pe 13 octombrie 2025, Procuratura Anticorupție a contestat sentința Judecătoriei Chișinău, considerând că încetarea procesului penal pentru amestecul în justiție a fost nejustificată și că pedeapsa aplicată pentru celelalte capete de acuzare este prea blândă.
Procurorii solicita casarea parțială a sentinței Judecătoriei Chișinău și rejudecarea cauzei, cu recunoașterea vinovăției Marinei Tauber și pentru infracțiunea de amestec în înfăptuirea justiției și aplicarea unei pedepse cumulate de 13 ani de închisoare, proporțională cu gravitatea faptelor comise.