„Astăzi se împlinesc 35 de ani de la sfârșitul războiului din Afganistan, război în care au fost înrolați peste 12 mii de basarabeni. Dintre ei, 301 nu s-au mai întors vii acasă, iar alți 700 au revenit răniți,” a scris Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, pe rețelele de socializare.
„Îi comemorăm pe conaționalii noștri care și-au pierdut viețile în războiul din Afganistan și ne rugăm, alături de familiile lor îndurerate și alături de veterani, pentru pace și pentru ca nimeni să nu mai treacă vreodată prin ororile războiului. Din păcate, chiar azi, în timp ce îi pomenim pe basarabenii căzuți în Afganistan, în Ucraina sunt distruse localități întregi și uciși cu sânge rece oameni pașnici, inclusiv copii.
În aceste timpuri periculoase, facem totul ca să menținem pacea în Republica Moldova,” a scris Maia Sandu.
Maia Sandu a menționat că Republica Moldova este împotriva războiului și că suntem o țară cu oameni care prețuiesc pacea și libertatea.