Social

COVID 19: Săptămâna trecută au fost înregistrate 148 cazuri

post-img
imagine

Agenția Națională pentru Sănătate Publică anunță că pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 148 de cazuri de COVID-19 (inclusiv 38 în regiunea transnistreană), fiind o descreștere cu 45,2% comparativ cu săptămâna precedentă a acesteia. În rândul copiilor de până la 14 ani, au fost raportate 28 de cazuri.

În perioada de referință,  07.10.2024-13.10.2024, au fost înregistrate 3916 cazuri de infecții ale căilor respiratorii superioare, majoritatea fiind la copii (62%). Datele indică o descreștere cu 10,5% în comparație cu săptămâna anterioară și o scădere cu 36,8% față de aceeași perioadă a sezonului precedent.

Cazuri de gripă sezonieră nu au fost înregistrate.

ANSP recomandă vaccinarea concomitentă împotriva gripei sezoniere și a infecției cauzate de virusul SARS-CoV-2. Seroprotecția se obține, în general, la 2 până la 3 săptămâni după vaccinare. Durata imunității post-vaccinale variază între 6 și 12 luni.

Specialiștii ANSP reiterează că beneficiile vaccinării sunt semnificative. Este esențial ca populația să adopte măsuri de igienă personală, precum spălarea mâinilor cu apă și săpun, utilizarea batistelor pentru strănut sau tuse și menținerea unui stil de viață sănătos, care să includă o alimentație bogată în legume și fructe, odihnă adecvată și exerciții fizice regulate. Aceste măsuri, combinate cu vaccinarea, oferă cea mai bună protecție împotriva gripei și altor infecții respiratorii.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter