Mai mulți operatori economici importanți de pe piața băuturilor din Republica Moldova acuză lipsă de transparență în procesul de desemnare a administratorului Sistemului de Depozit pentru Ambalaje (SDA) și cer Guvernului să suspende adoptarea deciziei până la clarificarea tuturor neregulilor.
Într-o scrisoare adresată Guvernului, Ministerului Mediului, Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, dar și partenerilor externi, inclusiv Ambasadei SUA, Delegației Uniunii Europene și Ambasadei României, companii precum Moldreturo, Returo, Kaufland, Moldretail Group sau Coca-Cola Îmbuteliere Chișinău își exprimă „dezacordul profund” față de decizia Comisiei de evaluare de a desemna Asociația Obștească „Eco-Ret Moldova” drept administrator al sistemului.
Semnatarii susțin că procedura ar fi fost desfășurată cu încălcarea principiilor de transparență, echitate și conformitate legală, invocând lipsa accesului la informații esențiale, precum criteriile detaliate de evaluare, metodologia de punctare, componența Comisiei sau procesele-verbale ale ședințelor. Aceștia solicită prezentarea actului administrativ complet care a stat la baza deciziei, inclusiv motivarea în fapt și în drept.
De asemenea, operatorii economici ridică semne de întrebare privind aplicarea criteriului de eligibilitate referitor la deținerea a cel puțin trei cincimi din volumul total de băuturi plasate pe piață, considerat unul esențial în procesul de selecție.
În opinia semnatarilor, desemnarea unui administrator în condiții contestate poate genera riscuri majore pentru funcționarea sistemului, inclusiv blocaje operaționale, distorsiuni de piață și pierderi financiare pentru companiile obligate să participe. Totodată, aceștia avertizează asupra impactului negativ asupra credibilității Republicii Moldova în fața partenerilor internaționali și asupra respectării principiilor economiei de piață și concurenței loiale.
Reprezentanții mediului de afaceri subliniază că nu se opun implementării Sistemului de Depozit pentru Ambalaje, pe care îl consideră un instrument important pentru protecția mediului, însă contestă modul în care a fost organizată selecția administratorului.
În acest context, ei cer Guvernului să nu aprobe hotărârea privind desemnarea administratorului SDA până la clarificarea tuturor aspectelor semnalate și solicită organizarea unor consultări directe cu autoritățile pentru identificarea unei soluții conforme cu cadrul legal și interesele tuturor părților implicate.