Social

R. Moldova, laureată la Festivalul Internațional de Muzică și Dans din Turcia

post-img
R. Moldova, laureată la Festivalul Internațional de Muzică și Dans din Turcia
Sursa foto: captură

În perioada 4–7 septembrie 2025, la Izmit, Turcia, s-a desfășurat cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică și Dans Pişmaniye, unde a avut loc ceremonia de decernare a premiilor Oscar de Folclor, una dintre cele mai importante distincții culturale mondiale.

Republica Moldova s-a regăsit printre cele șase țări laureate ale premiului, prin aprecierea acordată maestrului Marin Bunea, specialist CNCPPCI, violonist, dirijor și profesor, personalitate artistică de mare valoare, care a promovat muzica și tradițiile noastre pe scene naționale și internaționale.

Evenimentul a reunit nume sonore din cultura mondială, printre care: Filippo Barbano – primarul orașului San Giovanni Rotondo, Marcello Perrone – vicepreședinte IOV Italia, poeta Wanda Şomnicka Dulak, Zoryana Rybyna – reprezentantă a Ministerului Educației și Științei din Ucraina, precum și alți promotori ai artei și patrimoniului imaterial.

Republica Moldova a fost reprezentată de o delegație alcătuită din: Silvia Zagoreanu, directoarea Palatului de Cultură Ungheni și reprezentant oficial al țării noastre în IGF, Marin Bunea, laureatul premiului Gold Star 2025, Vitalie Vrabie, primarul municipiului Ungheni, Petru Langa, consilier municipal Ungheni.

Distincția IGF Gold Star 2025 confirmă, pentru al doilea an consecutiv, valoarea și vizibilitatea internațională a folclorului și a patrimoniului cultural imaterial al țării noastre.

Despre valoarea acestei recunoașteri și experiența participării la festival ne-au vorbit Silvia Zagoreanu, interpretă de muzică populară și romanțe, director al Palatului de Cultură din Ungheni, și Marin Bunea, ​violonist, dirijor și profesor., în videoul de mai jos.
 

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter