Social

Festivalul „Bâlciul Olarilor” a adunat iubitorii de tradiții la Iurceni, Nisporeni

video

Zeci de meșteșugari s-au adunat în comuna Iurceni, raionul Nisporeni, pentru a celebra tradiția olăritului la Festivalul "Bâlciul Olarilor". Participanții au venit cu zeci de obiecte - de la oale și ulcioare, până la lucrări decorative. Mulţi dintre vizitatorii târgului au plecat acasă cu obiecte pentru gospodărie sau suveniruri pentru cei dragi.

Vizitatorii Festivalului "Bâlciul Olarilor" au avut ocazia să descopere o varietate de obiecte din ceramică, de la veselă și flori, până la decorațiuni fine, toate realizate manual.


Pentru iubitorii de obiecte tradiționale, evenimentul a fost o oportunitate de a achiziționa diverse lucruri.


Olăritul nu este un meșteșug ușor, iar acest lucru a fost demonstrat de Nicu Scutelnic.


NICU SCUTELNIC, olar: Măiestria și talentul, aș putea spune că fac undeva 10% din tot lucru, dar restul de 90% e doar multă muncă și timp petrecut alături de roata olarului.


Atmosfera festivalului a fost întreţinută de surorile Osoianu.


Prezent la eveniment, ministrul Culturii, Sergiu Prodan, susţine că olăritul trebuie să îmbine cu succes tradiția și inovația.


SERGIU PRODAN, ministrul Culturii: E o dispută interesantă aici s-a iscat. Totuși, ce facem cu acest olărit? Doar conservăm tradițiile vechi, procedeele vechi, autenticitatea pură, sau mergem înainte și promovăm niște viziuni noi? Eu cred că ambele părți, să zic așa, au un loc sub soare.


Festivalul "Bâlciul Olarilor", ajuns la ediția a 35-a, a fost organizat în parteneriat cu Consiliul Raional Nisporeni și Primăria comunei Iurceni, cu sprijinul Programului Național "Acces la cultură".

TVR Moldova a fost partener media al evenimentului.


REPORTER: GABRIELA SULEAC

Imagine: Mihai Lisnic

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter