În cadrul vizitei de lucru în Republica India, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe Mihai Popșoi a participat la ceremonia de inaugurare oficială a Ambasadei Republicii Moldova la New Delhi.
„Acest eveniment marchează un moment important în consolidarea relațiilor bilaterale dintre țările noastre și deschide noi oportunități pentru cooperare și dialog strategic”, a spus ministrul Mihai Popșoi.
„Acest moment reflectă angajamentul comun pe care l-am consolidat de la stabilirea relațiilor diplomatice în 1992. Ceea ce definește această colaborare este sprijinul reciproc pe plan internațional, în cadrul instituțiilor multilaterale, și, nu în ultimul rând, relațiile bilaterale fundamentate pe încredere și armonie”, a menționat ministrul de externe indian, Subrahmanyam Jaishankar.
Ambasadoarea Republicii Moldova în India, Ana Taban, a subliniat, în intervenția sa, principalele realizări ale cooperării dintre cele două țări și a subliniat că rolul diplomației este de a obține rezultate concrete în beneficiul cetățenilor.
Ceremonia oficială de inaugurare a reunit oficiali indieni, diplomați din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Indiei, șefi ai misiunilor diplomatice și oameni de afaceri.