Deși ceremonia de deschidere este programată abia mâine, Jocurile Europene de la Cracovia-Malopolska au început din această dimineață. Arcașii Alexandra Mîrca și Dan Olaru sunt printre primii participanți din Republica Moldova care vor intra, în zilele următoare, în lupta pentru medaliile de aur și calificarea la Olimpiada de la Paris.
Alexandra Mîrca și Dan Olaru sunt unii dintre cei mai experimentați sportivi din Republica Moldova. Ambii arcași au participat la edițiile anterioare ale Jocurilor Europene și au bifat prezența, în mai multe rânduri, la Olimpiadă.
ALEXANDRA MÎRCA, arcașă: „Mereu, participarea la fiecare competiție este de parcă ar fi pentru prima dată. Nu contează dacă sunt Jocurile Olimpice sau Europene, Cupa sau Campionatul Mondial. Fiecare turneu are o dificultate, doar că trebuie să te prezinți cu seriozitate și încredere.”
Sportivii au tras câte 300 de săgeți la fiecare antrenament pentru a-și perfecționa tehnica, înainte de competiția din Polonia. Ei speră să bifeze o performanță răsunătoare.
DAN OLARU, arcaș: „Ce înseamnă un rezultat bun? Cred că să fiu printre primii opt. Ar fi super. Dar dacă ajungi acolo și ai noroc, poți să ajungi să tragi pentru medalie.”
ALEXANDRA MÎRCA, arcașă: „În primul rând, să fiu printre primii zece sau chiar opt, iar mai departe cum îmi va fi norocul.”
Pe lângă medalie, Alexandra Mîrca, locul 32 în clasamentul mondial, și Dan Olaru, numărul opt în lume, pot obține și calificarea la Olimpiada de la Paris.
DAN OLARU, arcaș: „Acolo vor fi deja primele cote de calificare. Primele două persoane din proba individuală și prima echipă din mixt se va califica la Jocurile Olimpice. Din acest motiv, toți se pregătesc puternic pentru acest turneu.”
La Jocurile Europene de la Cracovia-Malopolska vor concura 90 de sportivi din Republica Moldova, la 13 discipline. Deocamdată, în palmaresul basarabenilor sunt cinci medalii, două de argint și trei de bronz, câștigate la edițiile anterioare ale turneului continental.