TV Network
Canalele TVR
Actualitate

„Nimic special”. Maia Sandu a explicat de ce ședința de azi a Parlamentului este cu ușile închise

post-img
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu

Nu este nimic special sau deosebit în faptul că Parlamentul discută cu ușile închise proiectul privind structura și efectivul Armatei Naționale, a spus președinta Maia Sandu joi, în cadrul Moldova Security Forum. Potrivit șefei statului, caracterul secret al ședinței ține de necesitatea protejării informațiilor despre capacitățile de apărare ale Republicii Moldova, astfel încât acestea să nu ajungă la state ostile.

„Un document secret trebuie să respecte niște proceduri”, a declarat Maia Sandu, precizând că deputații sunt obligați prin lege să păstreze secretul informațiilor la care au acces. Declarațiile vin după ce președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat că deputații trebuie să lase în afara sălii telefoanele și ceasurile.

Maia Sandu a explicat că măsurile nu trebuie să provoace îngrijorări în societate și nici să alimenteze speculațiile privind conținutul documentului. Întrebată dacă printre subiectele discutate se află și o eventuală creștere a numărului militarilor din Armata Națională, președinta nu a oferit un răspuns, invocând caracterul secret al informațiilor.

În schimb, președinta a vorbit despre necesitatea modernizării armatei și despre principalele vulnerabilități de securitate ale Republicii Moldova. Ea a menționat că armata are nevoie de instruire, tehnică modernă și capacitatea de a se adapta rapid la noile tehnologii folosite în războiul din Ucraina.

Președinta a mai subliniat că Republica Moldova trebuie să investească în propriile capacități de apărare, inclusiv pentru că statutul de neutralitate, prevăzut în Constituție, nu este suficient atunci când acesta nu este respectat de un agresor. „Neutralitatea ajută atât timp cât agresorii respectă această neutralitate”, a spus Maia Sandu.

Șefa statului a indicat spațiul aerian drept una dintre cele mai mari vulnerabilități ale Republicii Moldova, în condițiile în care războiul Rusiei împotriva Ucrainei continuă, iar dronele ajung tot mai des în apropierea sau pe teritoriul republicii.

În acest context, autoritățile lucrează și la dezvoltarea capacității de producere în Republica Moldova a unor echipamente de apărare, inclusiv drone. Maia Sandu a precizat că Guvernul pregătește modificări legislative în acest sens, iar în paralel sunt procurate echipamente din exterior cu sprijinul partenerilor.

Președinta a confirmat și cooperarea cu România în domeniul securității aeriene. Cele două state fac schimb de informații și monitorizează împreună situația, inclusiv atunci când dronele se îndreaptă spre teritoriile lor.

Maia Sandu a explicat însă că interceptarea și doborârea unei drone deasupra Republicii Moldova este o decizie complicată din cauza densității mari a localităților. Autoritățile trebuie să țină cont și de riscul ca aparatul doborât să cadă peste o localitate și să provoace victime sau pagube.

Parlamentul examinează joi, într-o ședință cu ușile închise, proiectul de hotărâre privind aprobarea structurii generale și a efectivului Armatei Naționale. Igor Grosu a precizat că măsura este legată de necesitatea modernizării și consolidării capacităților de apărare ale Republicii Moldova, în contextul situației de securitate din regiune.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter