Extern

Zelenski a ajuns la Londra. Șoc în întreaga lume după fiasco-ul întâlnirii cu Trump la Casa Albă

post-img
Zelenski a ajuns la Londra
Sursa foto: SKY News

Președintele Volodimir Zelenski a ajuns la Londra sâmbătă, cu o zi mai devreme decât era prevăzut.

Nu mai puțin de 14 mesaje a postat pe rețeaua X, înainte ca avionul să aterizeze în capitala Marii Britanii.

„Vreau să subliniez că ajutorul Americii a fost vital pentru supraviețuirea noastră", a scris Zelenski.

Președintele ucrainean a adăugat că, în ciuda dialogului dur, SUA vor rămâne partenerul strategic al Ucrainei.

Liderul de la Kiev mai spune într-unul dintre mesaje că Ucraina este gata să semneze acordul privind mineralele rare, care va fi un prim pas spre garanțiile de securitate. Dar nu este de ajuns, precizează Zelenski. Ne trebuie mai mult de atât. O încetare a focului fără garanții de securitate este periculoasă pentru Ucraina, a subliniat liderul de la Kiev, relatează TVR Info.


Zelenski participă duminică la summitul liderilor europeni privind apărarea Europei. În marja acestei reuniuni, se va întâlni și cu președintele interimar al României, Ilie Bolojan.

Lumea întreagă este încă în șoc după confruntarea incendiară din Biroul Oval, unde președintele Volodimir Zelenski a fost pus la zid de președintele american și mâna sa dreaptă, JD Vance, pentru că a cerut garanții de securitate.

După ce i s-a reproșat inclusiv faptul că a participat la campania democraților din Pennsylvania și că nu a mulțumit niciodată pentru ajutorul primit, președintele ucrainean a plecat de la Casa Albă fără să semneze nici un acord.

Donald Trump a scris imediat pe rețeaua sa socială că președintele Zelenski nu este pregătit pentru pace și că dorește doar un avantaj în negocieri. „Eu nu vreau avantaj, vreau pace”, a conchis Donald Trump.

Imediat după ce a părăsit Casa Albă, Volodimir Zelenski a postat următorul mesaj: „Mulțumesc America, mulțumesc pentru sprijin și pentru această vizită”.

Liderii politici europeni au reacţionat imediat după scandalul din Biroul Oval.

Cei mai mulți i-au transmis încurajări preşedintelui Ucrainei şi l-au asigurat de continua lor susținere.


Volodimir Zelenski, răspuns pentru Maia Sandu: Mulțumesc pentru sprijin

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter