Cultură

Primul centru dedicat vinificaţiei a fost deschis la Cahul, cu sprijinul UE

video

La Cahul a fost deschis cu sprijinul Uniunii Europene primul centru dedicat vinificaţiei, cercetării şi promovării culturii vinului în Republica Moldova. Centrul Oenologic se află în incinta Palatului de Cultură „Nicolae Botgros” şi reuneşte producătorii de vinuri din zona de sud.

Toti producatorii din regiune vor beneficia de oportunităţile pe care le va oferi Centrul Oenologic din Cahul.

EUGEN SÎRBU, co-fondator vinărie: Aici, la Centrul Oenologic vom putea utiliza utilajele de care nu putem beneficia în altă parte. Ne-am unit eforturile pentru a creşte vânzările, pentru a promova arta vinului aici în sudul Republicii Moldova. Vom desfăşura lecţii cu sommelieri, degustări de vin pentru oaspeţii care vin să descopere regiunea de sud şi pentru localnici, desigur.

VLADIMIR GROZEA, director executiv vinărie: O conlucrare. Noi suntem din acest raion şi va fi o conlucrare dintre vinăria noastră cu centrul oenologic. Se fac multe vizite, suntem aproape de satul Văleni,  Slobozia Mare, care au multe centre turistice. Noi la fel ne străduim să intrăm prin acest centru cu ajutorul programului EU4Moldova şi să promovăm vinurile pe care le producem.

Inaugurarea Centrului s-a făcut în prezenţa autorităţile publice locale, dar şi a unei delegaţii a Uniunii Europene, în frunte cu Marta Kos, comisarul european pentru Extindere.

NICOLAE MINCIUNĂ, administrator Centrul Oenologic:  În cadrul Centrului avem 10 producători de vinuri, atât mari cât şi mici, patru mari vinării şi şase mici producători care şi-au unit forţele pentru a dezvolta şi a promova brandul regiunii.  Deci Centrul în cadrul proiectului a dotat membrii săi cu o mică linie de îmbuteliere. Avem creată şi această sală de degustare, prezentare a vinurilor. Fiecare producător va avea câte un stand de vinuri.

NICOLAE DANDIŞ, primarul municipiului Cahul:  Noi am pus la dispoziţie acest spaţiu ca municipalitate, într-un loc ultracentral pentru că deseori vin delegaţii în Cahul şi poate nu au timp să meargă pe la toate vinăriile din regiune. Respectiv, aici, în cadrul Centrului vor fi prezentate toate vinurile care se produc în regiunea noastră, inclusiv va fi un om care va prezenta specificul, particularităţile, detalii despre fiecare vinărie.  

Centrul Oenologic a fost fondat de Clusterul Vinificaţie, cu sprijinul Uniunii Europene, prin programul EU4Moldova: Regiuni-cheie, implementat de PNUD ŞI UNICEF. Investiţia totală este de peste 153 de mii de euro.

REPORTER: MĂDĂLINA COCIU
Imagine: Andrei Daraban

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter