Două cămine studențești – unul al Universității de Stat din Moldova, iar altul de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, vor fi reparate capital. Investițiile în valoare de 3,6 mil euro vor fi făcute de Banca Mondială în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, implementat de Ministerul Educației și Cercetării.
MEC informează că a lansat procedura de achiziție a lucrărilor de renovare a acestor cămine, care prevede replanificarea tuturor încăperilor, reconstrucția acoperișului și construcția unui nou sistem de ventilare. De asemenea, vor fi înlocuite toate rețelele interioare de încălzire, electricitate și de semnalizare, precum și modernizate rețelele edilitare de apă și canalizare.
Lucrările de reparație vor demara la începutul lunii martie a anului viitor și vor dura între 6-9 luni.
Anunțurile privind achiziționarea lucrărilor de reparație a căminelor au fost plasate public pe pagina MEC: