Actualitate

România, sondaj: Un candidat suveranist ar câștiga primul tur al alegerilor, dar ar pierde turul doi

post-img
foto simbol

Un sondaj realizat în România arată că un candidat al mișcării suveraniste ar obține cel mai mare număr de voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale. Datele, obținute de HotNews.ro, indică însă o inversare a situației în turul al doilea.

Potrivit sondajului realizat de institutul AtlasIntel, în perioada 13-15 martie 2025, George Simion ar fi votat de 30,4% dintre respondenți, urmat de Nicușor Dan, cu 26%, și de candidatul PSD-PNL-UDMR, Crin Antonescu, care ar obține 17,9% din voturi. Independentul Victor Ponta ar fi susținut de 9% dintre alegători, iar candidatul USR, Elena Lasconi, ar acumula doar 3,9%

Deși George Simion ar câștiga primul tur, datele sondajului arată că acesta ar pierde în turul al doilea în fața lui Nicușor Dan.

Sondajul AtlasIntel a fost realizat prin metoda recrutării digitale aleatorii, pe un eșantion de 2.381 de respondenți, având o marjă de eroare de ±2 puncte procentuale la un nivel de încredere de 95%.

În ceea ce privește migrarea voturilor, cercetarea arată că 79,3% dintre susținătorii lui Călin Georgescu s-ar orienta către George Simion, în timp ce 5,7% ar alege să-l voteze pe Victor Ponta. Restul respondenților fie sunt indeciși, fie ar vota pentru alți candidați.

Pîrvulescu: Sondajul, o fotografie de moment

Invitat la TVR INFO, Cristian Pîrvulescu, specialist în ştiinţe politice a subliniat că AtlasIntel nu este chiar un institut de sondare a opiniei, este vorba despre o companie braziliană, consusă de un sociolog român care și-a făcut doctoratul la Harward, Andrei Roman. Ei au făcut sondaje in România și anul trecut. Este vorba despre o metodă mult mai complicată, o metodă pe care dl Roman a folosit-o cu foarte mare suscces în SUA, unde au fost singurii care au dat un avans de mai bine de 2 procente pentru Donald Trump(…) Pe de altă parte, în România nu l-au putut surprinde pe Călin Georgescu in sondaje, nici măcar pe locul doi.

Cristian Pîrvulescu a mai spus că acest sondaj este o fotografie de moment.

author-img_1

Lidia Gorka

Reporter