Armata Națională desfășoară, în perioada 19-23 octombrie, un exercițiu de instruire cu rezerviștii Forțelor Armate, în cadrul căruia aceștia vor participa la activități teoretice și practice, anunță instituția.
Potrivit Armatei Naționale, exercițiul are drept scop verificarea și consolidarea deprinderilor militare ale rezerviștilor, precum și menținerea nivelului de pregătire necesar pentru îndeplinirea misiunilor specifice.
Pe parcursul celor cinci zile, participanții vor desfășura activități de pregătire tactică, vor executa trageri din armamentul de infanterie și vor învăța să acorde primul ajutor. Programul include și alte activități specifice pregătirii militare.
Reprezentanții Armatei Naționale precizează că exercițiile cu rezerviștii sunt planificate și organizate periodic, în conformitate cu prevederile Legii nr. 1244/2002 cu privire la rezerva Forțelor Armate și cu Planul de instruire al Armatei Naționale pentru anul 2026.
În acest an, instruiri similare au fost organizate în lunile iulie și septembrie, la diferite centre de instruire ale Armatei Naționale.