TV Network
Canalele TVR
Social

În Republica Moldova a început recolta nucilor. Cât speră să adune în acest an agricultorii

În Republica Moldova a început recolta nucilor. Cât speră să adune în acest an agricultorii

Din cauza secetei, recoltarea nucilor a început mai târziu. Specialiştii prognozează o recoltă de până la 28 de mii de tone de nuci care, în mare parte, va ajunge la export. Anul trecut, prețul mediu de export a fost de 1,40 dolari pentru un kilogram de nuci în coajă.

Ecaterina Medviţchi deține în Slobozia-Dușca 70 hectare de livadă de nuci și toată producţia  este exportată în Turcia, Albania, Azerbaidjan şi Italia.

ECATERINA MEDVIŢCHI, pomicultor: „Noi nu exportăm miez, doar nucă în coajă. Anul acesta posibil să fie peste  doi dolari. Poate va fi şi 2,5 dolari, asta depinde de piaţă. Este o singură problemă care a apărut din an, cota din Turcia a fost îndeplinită şi pentru anul 2023.”

Republica Moldova exportă aproape 30 de mii de tone de nuci anual. O mare cantitate este adusă de speculanți din Ucraina pentru a fi exportată apoi la preturi mai mari.

OLEG TÎRSÎNĂ, preşedinte, Asociaţia Producătorilor de Culturi Nucifere: „Foarte puţin importăm. Doar, fie pentru procesare, pentru spargere şi reexport, nucă care vine din Franţa, cea mai mare parte. Plus, o parte din miezul de nucă care este importat din Ucraina, tot pentru reexport. Un fenomen mai puţin plăcut pentru producătorii locali, dar care există de mulţi ani şi este o realitate.”

Un kilogram de nuci în coajă costă cam 60 lei iar miezul până la 150 de lei.

SERGIU MUNTEANU, medic nutriţionist: „Sunt foarte calorice dar pe lângă aceasta au o sumedenie de vitamine, minerale, antioxidanţi, foarte şi foarte imporatanţi pentru sănătatea oamenilor. În afară de aceasta este o sursă excelentă de lomega trei, cee ace ne protejeză ne protejează inima contra unui infarct miocardic sau probleme cardio-circulatorii.”

Înființarea unei livezi de nuci este una dintre cele mai bune investiții în acest moment, susțin specialiștii din piața agricolă. Ei estimează că există un deficit de până 100 de mii de tone de miez de nucă în fiecare an, la nivel mondial. Cei mai mari cumpărători de nucă provin din țările arabe, dar se fac exporturi bune și către Spania sau Grecia. În Republica Moldova sunt aproape de 25 de mii de hectare de livezi de nuc.

author-img_1

Constantin Uzdris

Reporter