După eliminarea din cupele europene și înfrângerea în primul meci al noului sezon din Super Liga Republicii Moldova, FC Petrocub a decis să-și schimbe antrenorul. Alexei Savinov a părăsit banca tehnică a formaţiei din Hîncești care, de astăzi, va fi pregătită de Andrei Martin.
Tehnicianul Andrei Martin a desfășurat deja primul antrenament, unde a făcut cunoștință cu fotbaliștii clubului FC Petrocub. Antrenorul de 49 de ani a venit de la formația Dacia Buiucani, pe care a pregătit-o timp de cinci stagiuni. Alături de echipa din Chișinău, Andrei Martin a adunat 65 de meciuri, dintre care 26 s-au încheiat cu victorie, 15 cu scor de egalitate, iar 24 cu înfrângere.
Andrei Martin a preluat echipa din Hîncești după plecarea lui Alexei Savinov, care a pregătit formația din vara anului trecut. Sub conducerea sa, FC Petrocub a cucerit medaliile de argint în sezonul precedent din Super Liga și s-a calificat în turul secund al preliminariilor din Liga Conferinței, unde au dat peste Maccabi Tel Aviv. Gruparea condusă de Alexei Savinov a pierdut, cu scorul general de 0 la 5. După a urmat primul meci al stagiunii din campionatul intern, care s-a încheiat cu o nouă înfrângere în fața principalului adversar, FC Sheriff.
Următorul duel al clubului FC Petrocub este împotriva celor de la Dacia Buiucani. Partida este programată duminică, pe stadionul Zimbru din Chișinău.