Președinta Maia Sandu va efectua în această săptămână vizite oficiale la Parlamentul European, în Țările de Jos și în Republica Cehă, unde va promova aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, consolidarea securității și dezvoltarea parteneriatelor externe ale țării.
Potrivit unui comunicat al Președinției, pe 19 mai, șefa statului se va afla la Strasbourg, în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European, unde va avea întrevederi cu președinta instituției, Roberta Metsola, precum și cu reprezentanții principalelor grupuri politice europene: PPE, S&D, ECR, Renew Europe și Verzii/ALE.
Tot la Strasbourg, Maia Sandu va primi Ordinul European de Merit, distincție instituită de Parlamentul European cu ocazia aniversării a 75 de ani de la Declarația Schuman. Premiul este acordat personalităților care au contribuit semnificativ la promovarea valorilor europene și la consolidarea proiectului european.
Pe 20 mai, președinta Republicii Moldova va efectua o vizită de lucru în Țările de Jos, unde va avea întrevederi cu premierul Rob Jetten și ministrul de externe Tom Berendsen. La finalul discuțiilor cu premierul olandez, cei doi oficiali vor susține declarații comune de presă.
Citește și: Maia Sandu la Erevan: Securitatea energetică și viitorul european, pe agenda discuțiilorPe 21 mai, la invitația președintelui ceh Petr Pavel, Maia Sandu va participa la Forumul Globsec de la Praga, una dintre cele mai importante platforme internaționale dedicate securității și politicii externe. În marja evenimentului, șefa statului va avea o întrevedere bilaterală cu liderul ceh și va susține un discurs despre experiența Republicii Moldova în protejarea democrației și combaterea ingerințelor străine.
Potrivit Președinției, vizitele au drept scop promovarea intereselor cetățenilor și consolidarea parcursului european al Republicii Moldova.