Justiție

Dosarul profesorilor turci: Pedeapsa fostului director SIS, Vasile Botnari, va fi reexaminată

post-img
Vasile Botnari

Curtea de Apel Chișinău a hotărât rejudecarea dosarului în care este vizat fostul director al Serviciului de Informații și Securitate, Vasile Botnari, privind expulzarea profesorilor turci din septembrie 2018. Instanța a admis recursul înaintat de Galina Tufekci și a anulat parțial sentința din 15 iulie 2020, prin care fostul șef al SIS fusese sancționat cu o amendă de 88.000 de lei pentru abuz de putere.

Hotărârea a fost pronunțată la 23 februarie 2026, iar dosarul a fost trimis spre reexaminare la Judecătoria Chișinău, într-un alt complet de judecată. Judecătorii urmează să se pronunțe asupra a două aspecte: stabilirea pedepsei și soluționarea pretențiilor civile.

Potrivit Promo-Lex, instanța de apel a constatat erori grave de drept în hotărârea primei instanțe, care condamnase inițial inculpatul la o amendă penală de 88.000 de lei pentru un abuz de putere cu consecințe deosebit de grave. Curtea a respins motivarea Judecătoriei Chișinău, stabilind următoarele principii:

Interzicerea „dublei valorificări” a recunoașterii vinovăției: Inculpatul beneficiase deja de reducerea limitelor pedepsei prin recurgerea la procedura simplificată, fapt ce nu poate fi utilizat a doua oară pentru a justifica aplicarea unei sancțiuni derizorii.

Lipsa antecedentelor nu este o circumstanță atenuantă pentru demnitari: Instanța de recurs a subliniat că lipsa antecedentelor penale este o condiție imperativă de eligibilitate pentru ocuparea funcției de Director SIS, nicidecum un motiv de clemență. Statutul înalt obligă la o responsabilitate sporită, iar transformarea unei cerințe profesionale într-un beneficiu sancționator denaturează actul de justiție.

Compensațiile achitate de stat nu exonerează autorul faptei: Sancțiunea aplicată trebuie să reflecte gravitatea abuzului și să aibă un efect descurajant. Plata despăgubirilor internaționale de către stat (în urma deciziilor CtEDO) nu poate substitui o pedeapsă penală proporțională pe plan intern.

În perspectiva rejudecării, Asociația Promo-LEX solicită ca procesul să se desfășoare în ședințe publice, pentru a garanta transparența și a abandona tacticile de secretizare nejustificată care au viciat faza inițială a judecății.

„Decizia instanței de recurs este un act esențial de igienă juridică. Ea confirmă deficiențele majore pe care noi le-am semnalat anterior: aplicarea unei amenzi derizorii pentru o încălcare atât de gravă a drepturilor fundamentale reprezintă, în esență, o formă de impunitate oficializată de stat. Rejudecarea acestui caz oferă justiției din Republica Moldova oportunitatea de a demonstra că instituțiile noastre pot proteja cu adevărat victimele și pot sancționa abuzurile de putere ale structurilor de forță, la standardele cerute de Convenția Europeană.” a declarat reprezentantul Promo-LEX.

Potrivit Anticoruptie, după condamnarea din 2020, Vasile Botnari a achitat 125.000 de euro, sumă pe care statul a fost obligat să o plătească în urma deciziei CEDO, precum și 348.432 de lei pentru cursa charter cu care au fost transportați profesorii în Turcia. În 2020, Judecătoria Chișinău l-a condamnat pentru abuz de serviciu, aplicându-i doar amendă. Procurorul nu a contestat sentința, însă aceasta a fost atacată de Galina Tufekci.

Cazul vizează expulzarea, în dimineața de 6 septembrie 2018, a șapte angajați ai rețelei de licee „Orizont”. Aceștia au fost declarați indezirabili și scoși forțat din Republica Moldova, fiind transportați cu o cursă charter în Turcia.

Ulterior, în cauza „Ozdil și alții”, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea mai multor drepturi fundamentale și a obligat Republica Moldova să achite despăgubiri.

Galina Tufekci, soția unuia dintre profesori, a contestat modul în care a fost examinată cauza. Inițial recunoscută ca parte vătămată, ea a fost ulterior exclusă din proces printr-o ordonanță a procurorului, pe motiv că statul achitase despăgubirile stabilite de CEDO.

Curtea de Apel a constatat că retragerea calității de parte vătămată a fost ilegală și că aceasta a fost lipsită de posibilitatea de a participa la proces și de a solicita despăgubiri proprii. Instanța a reținut că hotărârea CEDO a vizat direct profesorii expulzați, nu și membrii familiilor acestora. Prin urmare, plata sumelor de către stat nu putea justifica excluderea Galinei Tufekci din proces.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter