Social

Un avion de mici dimensiuni a aterizat de urgenţă pe un câmp Hânceşti

0:00/ 0:00ÎN DIRECTQuality1  AudioSubtitle
video

Incident aviatic la Hânceşti. Un avion de mici dimensiuni a aterizat ieri de urgenţă, pe un câmp. Aparatul de zbor era pilotat de Sergiu Mocanu, fost politician, în prezent, preşedinte al Aeroclubului Chişinău. Acesta avea la bord şi un pasager. În urma incidentului, nimeni nu a fost rănit. Cazul este cercetat de Autoritatea Aeronautică Civilă.

Imaginile cu aeronava de mici dimensiuni care a aterizat forțat au fost postate pe internet.

SERGIU MOCANU, pilot: „A fost o defecţiune la elice, dar o să o clarificăm deja. Avionul e din 2008 , dar verificarile le fac permanente , planificat, a fost o aterizare in siguranţa, pe un camp din Hincesti”.


Sergiu Mocanu spune în aeronavă era un pasager, care a fost instruit şi anunţat despre posibile incidente în timpul unei astfel de experienţe.


SERGIU MOCANU, pilot: „Noi chiar si cand avem pe cineva la bord, de fiecare data spunem despre conditiile de zbor, ce se intampla daca se opreste motorul . Mi s-a oprit motorul deasupra la padurea de la Hancesti, dar avem instruirea necesara sa gasim un loc unde sa aterizam”.


Autoritatea Aeronautică Civilă s-a autosesizat în acest caz și va face o anchetă.


COMUNICATUL AUTORITĂȚII AERONAUTICE CIVILE: „Procedurile de investigare urmează a fi demarate după recepționarea raportului oficial. Biroul de Investigare a Accidentelor și Incidentelor în Transporturi va prelua procesul de investigare, care va fi desfășurat conform procedurilor în vigoare, cu emiterea/publicarea raportului oficial în acest sens."

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter