Social

În Drochia, un preot caterisit ar fi omorât o femeie de 86 de ani

post-img
Șalvirii Vechi

Un fost preot din Șalvirii Vechi, raionul Drochia, este cercetat pentru omorul unei femei de 86 de ani care ar fi avut loc pe 20 septembrie. Mitropolia Moldovei a precizat că preotul Ioan Zîcu nu mai este paroh din 2019.

„La fața locului, grupa operativă a constatat prezența unor leziuni pe corpul victimei, iar cadavrul a fost transportat la expertiza medico-legală pentru stabilirea cauzei exacte a decesului. În urma investigațiilor, polițiștii au identificat și reținut un bărbat de 60 de ani, originar din raionul Fălești, care locuia împreună cu victima. Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe caz a fost inițiat un proces penal”, a spus ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliției Drochia, Lilia Harea.

Potrivit NordNews, parohul era cunoscut drept o persoană conflictuală și avea o reputație defavorabilă chiar și în rândul enoriașilor săi. În trecut, el a activat ca monah în mai multe mănăstiri din cadrul Mitropoliei Moldovei, printre care Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie” din Nicoreni, raionul Drochia.

Pe 22 septembrie, Mitropolia Moldovei a emis un comunicat în care a menționat că Ioan Zîcu a fost oprit de la săvârșirea celor sfinte și eliberat din funcția de paroh din 24 iulie 2019.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Editor