Agenția Proprietății Publice a prelungit până la 20 octombrie perioada de desfășurare a concursului pentru privatizarea hotelului „Zarea” din Chișinău. Decizia vine după ce premierul Vasile Tofan a solicitat examinarea posibilității de extindere a termenului, invocând perioada concediilor și necesitatea asigurării unei competiții mai mari între potențialii investitori.
Potrivit premierului, privatizarea unui obiect de o asemenea importanță nu trebuie să se desfășoare în plin sezon estival, când perioada concediilor ar putea limita participarea potențialilor investitori și, implicit, diversitatea ofertelor.
Prin urmare, pentru a asigura un proces cât mai transparent și competitiv, precum și pentru a crește șansele obținerii unui preț mai avantajos, premierul Tofan a solicitat APP să examineze posibilitatea de a prelungi perioada de desfășurare a concursului. Termenul-limită fusese stabilit inițial pentru 19 august.
Vineri, în Monitorul Oficial a fost publicată decizia prin care APP prelungește perioada de desfășurare a concursului până la 20 octombrie, anunță purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici.
Citește și: Hotelul „Zarea” și două edituri de stat sunt scoase la vânzare. Care este prețul de pornire?APP a anunțat la începutul lunii iunie organizarea unei licitații pentru privatizarea mai multor bunuri publice prin care hotelul „Zarea” din Chișinău și două edituri de stat ar putea ajunge în mâinile investitorilor privați.
„Hotelul Zarea a devenit un punct de atracție pentru potențialii investitori. Are o locație strategică în centrul capitalei și oferă diverse scenarii de dezvoltare. Bunul este expus cu anumite condiții, care vin să protejeze infrastructura specială din vecinătate. Prețul inițial de vânzare este 106.000.000 de lei”, se menționa în comunicatul APP.