Justiție

Grupare criminală care acționa în aeronave: Suspect reținut pe Aeroportul Chișinău cu 7.000 de euro

post-img
7.000 de euro furați la bordul unei aeronave
Sursa foto: Poliția de Frontieră

Poliția de Frontieră a Republicii Moldova a stopat activitatea unei grupări criminale organizate cu acțiuni transnaționale, specializată în furtul de sume mari de bani la bordul curselor aeriene internaționale. Suspectul a fost reținut în Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău cu 7.000 de euro.

Potrivit unui comunicat emis de Poliția de Frontieră, cazul a fost declanșat în urma sesizării unui pasager de 38 de ani, aflat la bordul cursei Istanbul–Chișinău, care a reclamat dispariția unei sume considerabile de bani pe durata zborului. 

Investigațiile au relevat că incidentul nu reprezintă un caz izolat, existând suspiciuni temeinice privind activitatea sistematică a unei grupări infracționale internaționale, formată din cetățeni străini, specializați în furtul de sume mari de bani la bordul aeronavelor pe rute aeriene internaționale. Activitatea acestei grupări se află sub supravegherea organelor de drept.

Pe 29 decembrie 2025, un bărbat în vârstă de 48 de ani, de origine asiatică, identificat ca fiind membru al grupării, s-a prezentat pentru îmbarcare la cursa Chișinău–Istanbul. În baza informațiilor operative acumulate anterior, asupra acestuia a fost dispus controlul de nivelul doi. În urma verificărilor, au fost depistate sume semnificative de bani în diferite valute.

Polițiștii de frontieră au identificat și recuperat integral suma de 7.000 de euro, iar compararea seriilor și numerelor bancnotelor a confirmat corespunderea acestora cu cele declarate ca fiind sustrase de la pasagerul aeronavei.

Pe acest fapt a fost pornită o cauză penală pentru furt. Persoana bănuită a fost reținută pentru 72 de ore și, în cadrul audierilor, a refuzat să facă declarații.

Investigațiile continuă pentru documentarea completă a activității infracționale, identificarea tuturor membrilor grupării, stabilirea rolurilor acestora și determinarea eventualelor conexiuni cu alte cazuri similare comise pe rute aeriene internaționale.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter