Fostul deputat PDM, Constantin Țuțu, va fi adus silit din închisoare la următoarea şedinţă de judecată. Astăzi, la sedința programată, atât el, cât avocatul său, au lipsit. Procurorii anticorupţie îi acuză de tergiversarea procesului.
Constantin Ţuţu a refuzat să fie escortat din Penitenciarul nr.13 în faţa instanţei de judecată. Nici avocatul său nu s-a prezentat, iar instanţa, la solicitarea procurorilor, a delegat un nou avocat din oficiu.
Pentru a nu admite tergiversarea examinării cauzei, instanţa de judecată va admite demersul procurorului cu privire la invitarea în şedinţa de judecată a unui avocat din oficiu care să reprezinte în continuare interesele inculpatului Ţuţu Constantin.
Tot la cererea procurorilor, instanţa l-a amendat pe avocatului lui Ţuţu, Ion Negura, cu două mii de lei pentru că a lipsit nemotivat de la proces.
ELENA CAZACOV, procuror anticorupţie: Motivul invocat de neprezentare potrivit căruia nu a putut coordona poziţia cu clientul său nu constituie temei de amânare. De aceea, acuzarea a solicitat aplicarea amenzii judiciare, care a fost admisă de către instanţă. Iar ceea ce priveşte neprezentarea inculpatului, acuzarea a solicitat aducerea silită a acestuia din penitenciar.
Şedinţa de judecată a fost amânată pentru 20 octombrie, atunci când Constantin Ţuţu ar urma să fie adus silit în faţa instanţei.
Constantin Țuțu a fost reținut pe 2 octombrie, în timp ce încerca să intre în R. Moldova dinspre Ucraina. Pe 12 septembrie, autoritățile au iniţiat un nou dosar penal pe numele lui pentru traversarea ilegală a frontierei şi coruperea angajaţilor Poliţiei de Frontieră. Fostul deputat a fost reţinut împreună cu Vladimir Plahotniuc pe 22 iulie, în Aeroportul din Atena, în timp ce încercau să plece la Dubai.
În Republica Moldova, Constantin Ţuţu mai este cercetat penal pentru trafic de influenţă şi escrocherie, fals în declaraţii şi îmbogăţire ilicită. Până acum, a pledat nevinovat.
REPORTER: ANGELINA UNGUREANU
Imagine: Mihai Lisnic