Constantin Țuțu a anunțat pe pagina sa de Facebook că a contestat sentința sa de condamnare la Curtea de Apel Centru, calificând hotărârea drept „abuzivă" și contrară realității faptice. Fostul deputat susține că instanța de fond nu ar fi examinat în mod obiectiv probele prezentate de apărare.
„Am contestat sentința de condamnare la Curtea de Apel Centru, emisă în privința mea, considerând-o abuzivă și că nu reflectă în niciun fel realitatea obiectivă. În plus, justiția nu a binevoit să examineze obiectiv probele pe care le-am prezentat, probe care, cu siguranță, ar fi demonstrat nevinovăția mea, încălcându-mi dreptul la un proces corect și echitabil”, a scris Constantin Țuțu.
Citește și: „O pedeapsă prea blândă”: Procuratura Anticorupție a contestat sentința în cazul lui Constantin Țuțu
Le fel și Procuratura Anticorupție a depus apel la Curtea de Apel Centru împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, pronunțată la 27 ianuarie 2026, în cazul fostului deputat Constantin Țuțu. Acuzarea susține că sentința este parțial neîntemeiată, în partea achitării lui Constantin Țuțu pe capătul de acuzare privind îmbogățirea ilicită și prin aplicarea unor pedepse considerate prea blânde pentru escrocherie și trafic de influență.
Totodată, acuzarea consideră sentința nefondată și sub aspectul admiterii parțiale a solicitării acuzatorului de stat privind dispunerea confiscării.
Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat pe 27 ianuarie sentința în dosarul fostului deputat democrat Constantin Țuțu, care a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip semi-închis. Pe două capete de acuzare privind falsul în declarații, inculpatul a fost achitat din cauza expirării termenului de prescripție.
Pentru infracțiunea de îmbogățire ilicită, inculpatul a fost achitat pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.