Procesul de recepționare a cererilor în cadrul Programului de granturi post-investiționale „Managementul durabil al terenurilor” (MDT), parte a Proiectului „Agricultura Competitivă în Moldova” (MAC-P) s-a încheiat. Potrivit AIPA, în perioada 4 noiembrie – 31 decembrie 2024, au fost recepționate 48 de cereri.
Cele mai multe cereri au fost depuse la Direcțiile Teritoriale AIPA din: Chișinău (15 cereri), Bălți (6 cereri), Florești (6 cereri), (Orhei: 5 cereri), Căușeni (5 cereri).
În cadrul programului „Managementul durabil al terenurilor” sunt oferite granturi post-investiționale care rambursează 30% din valoarea investiției eligibile, cu un plafon de 10.000 USD per producător agricol. Fiecare beneficiar este eligibil pentru un singur grant în cadrul programului.