Extern

ONU înfiinţează un post de expert pentru monitorizarea represiunii din Rusia

post-img
ONU

Consiliul Drepturilor Omului (CDO) din cadrul ONU a înfiinţat vineri un post de raportor special pentru monitorizarea reprimării opoziţiei din Rusia, informează AFP. Este prima dată când Moscova este vizată de un astfel de text referitor la drepturile omului, remarcă agenţia, potrivit Agerpres.

Cele 47 de state membre ale Consiliului au adoptat cu 17 voturi pentru, 6 împotrivă - printre care şi cel al Chinei - şi 24 de abţineri o rezoluţie în acest sens propusă de o mare parte dintre ţările Uniunii Europene.

CDO a deschis în mai o anchetă la nivel înalt privind ilegalităţile comise de militarii ruşi în Ucraina, însă recent au apărut presiuni pentru urmărirea în acelaşi timp şi a încălcărilor drepturilor omului în Rusia.

În iulie, Amnesty International şi alte opt organizaţii neguvernamentale pentru drepturile omului au adresat o scrisoare comună liderilor UE, cerându-le să ia iniţiativa unei rezoluţii pentru crearea unui mandat de raportor pentru Rusia. Semnatarii subliniau atunci că ruşii "se confruntă cu consecinţele represiunii masive din ţara lor" şi arătau că un raportor ar putea "culege, analiza şi prezenta în mod independent" informaţii despre situaţia drepturilor omului în Rusia.

Organizaţiile respective apreciau atunci că un raportor "s-ar putea exprima cu autoritate împotriva restrângerii tot mai mari a drepturilor omului în Rusia şi în numele celor care sunt victime ale intimidării, hărţuirii şi ameninţării cu represalii pentru activismul lor sau pentru activitatea în favoarea drepturilor omului".

ONU a criticat sever în septembrie situaţia drepturilor omului în Rusia. Înaltul comisar interimar Nada Al-Nashif s-a referit în special la "intimidarea" celor care se opun războiului din Ucraina şi la diferite "forme de cenzură" în vigoare în Rusia.

Moscova a replicat acuzând Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru drepturile omului că are o atitudine tot mai "părtinitoare". Rusia s-a retras din CDO în urmă cu câteva luni, în timp ce Adunarea Generală a ONU vota pentru excluderea ţării din Consiliu, ca urmare a invaziei ruse în Ucraina. Având însă în continuare statut de observator, Rusia îşi poate prezenta punctul de vedere în CDO.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter