Nu există niciun dubiu privind viitorul european al Republicii Moldova, al Ucrainei și al celor șase țări din Balcanii de Vest, a declarat Antonio Costa, președintele Consiliului European, într-un discurs susținut în plenul Parlamentului European de la Strasbourg.
Antonio Costas a reiterat angajamentul Uniunii Europene pentru extindere, considerată „cea mai mare investiție geopolitică pentru pace și securitate, pentru oameni și pentru continent”.
„Cele șase țări din Balcanii de Vest (Albania, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord și Serbia - n.r.), Ucraina și Moldova lucrează din greu pentru a-și îndeplini angajamentele. Nu există nicio îndoială că viitorul acestor țări este în Uniunea noastră. Este timpul ca noi să ne îndeplinim promisiunile, așa cum ei le respectă pe ale lor”, a declarat Antonio Costas de la tribuna Parlamentului European.
Președintele Consiliului European a reiterat și sprijinul pentru Ucraina „atât timp cât este necesar și orice este necesar, pentru o pace cuprinzătoare, dreaptă și de durată”.
Costas s-a referit și la relația UE – SUA: „Uniunea Europeană și Statele Unite sunt reciproc cei mai mari parteneri comerciali și de investiții. Este în interesul ambelor părți să continue să promoveze o relație comercială stabilă, echilibrată și previzibilă. Așteptăm cu nerăbdare să colaborăm îndeaproape cu noua administrație a SUA pentru a promova o cooperare economică pozitivă și echitabilă și pentru a lucra la prioritățile noastre comune în materie de prosperitate și securitate, protejându-ne în același timp – în mod firesc – propriile interese”.
La 3 martie 2022, Republica Moldova a depus cererea de aderare la UE, iar la 23 iunie 2022, Consiliul Europei a recunoscut perspectiva europeană a Moldovei și i-a acordat statutul de țară candidată la UE.
Pregătirea Republicii Moldova pentru aderarea la UE este obiectivul național stabilit de autorități în Strategia națională de dezvoltare "Moldova 2030".