Actualitate

La Chișinău a avut loc prima ședință de lucru privind construcția liniei electrice aeriene 400 kV Strășeni-Gutinaș

post-img
Ședință

Prima sesiune de lucru privind construcția liniei electrice aeriene (LEA) 400 kV Strășeni-Gutinaș a avut loc astăzi la Chişinău. În cadrul evenimentului, s-a discutat despre fezabilitatea proiectului, aspectele de proiectare socială și de mediu, precum și despre planul de acțiuni necesar pentru implementarea acestuia. La atelier au participat reprezentanți ai Ministerul Energiei al Republicii Moldova, ANRE Republica Moldova, Ambasada României din Republica Moldova, CNTEE Transelectrica S.A., Î.S. Moldelectrica, UCIPE - Unitatea de Implementare a Proiectelor în Energetică, CCEM, Sinergetika, oficiului USAID Moldova și experți din cadrul proiectului regional al USAID „Investiții în dezvoltarea bunurilor în domeniul energetic” (IDEA), transmite un comunicat al Ministerului Energiei.

Participanții au subliniat necesitatea modificării cadrului legislativ pentru a facilita accelerarea construcției și realizarea proiectului în termen. De asemenea, au fost analizate impactul proiectului asupra mediului și aspectele sociale implicate, precum și traseul propus pentru construcția LEA.

John Riordan, șef interimar al misiunii USAID în Moldova, a declarat că „USAID este mândră de parteneriatul cu Guvernul Republicii Moldova și operatorii rețelelor de transport și de sistem din România și Moldova pentru a consolida reziliența și securitatea energetică a Moldovei. Eforturile USAID aduc Moldova mai aproape de alinierea cu legislația și regulamentele Uniunii Europene, în același timp promovând integrarea regională și diversificarea energetică. Împreună, facem pași importanți spre un viitor energetic curat și sigur pentru Republica Moldova.”

Secretarul de stat al Ministerului Energiei, Constantin Borosan a exprimat recunoștința pentru implicarea partenerilor de dezvoltare în interconectarea Republicii Moldova cu sistemul electroenergetic european, subliniind că Guvernul Republicii Moldova are un plan bine definit pentru atingerea independenței energetice până în 2030.

În aceeași ordine de ideii, Virgiliu Ivan, Directorul Dispeceratului Național CNTEE „Transelectrica” S.A., a adăugat că construcția LEA Strășeni-Gutinaș 400 kV este esențială pentru sporirea securității energetice a Republicii Moldova, asigurând o infrastructură fiabilă și eficientă. Proiectul este de mare importanță atât pentru Transelectrica, cât și pentru cetățenii din Republica Moldova. Vom colabora pentru a găsi cele mai bune soluții de implementare. 

Directorul general interimar al Î.S. „Moldelectrica”, Sergiu Aparatu a menționat că acest proiect reprezintă un pas important pentru modernizarea și securizarea rețelei energetice din Moldova, având un impact semnificativ asupra infrastructurii energetice din regiune. Suntem recunoscători partenerilor noștri de dezvoltare și colegilor de la CNTEE „Transelectrica” S.A. pentru colaborare și mulțumim USAID pentru sprijinul acordat în dezvoltarea TSO din Moldova conform standardelor ENTSO-E.

Construirea liniei electrice aeriene Strășeni-Gutinaș face parte din programul de 300 de milioane de dolari „Moldova Conectată”, un efort amplu al USAID pentru consolidarea securității și autonomiei energetice a Moldovei prin conectarea infrastructurii energetice locale la cea europeană.

Ședința de lucru a fost organizată pentru a coordona eforturile și a stabili pașii următori necesari pentru succesul proiectului. Toți participanții și-au exprimat angajamentul de a colabora pentru a atinge obiectivele stabilite și de a asigura o implementare eficientă și în termen a proiectului LEA 400 kV Strășeni-Gutinaș.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter