Un nou val de atacuri lansate de Rusia asupra infrastructurii energetice ucrainene a provocat, sâmbătă dimineaţă, pene de curent în mai multe regiuni ale ţării, a anunţat ministra ucraineană a Energiei, Svitlana Grinciuk, citată de The Guardian.
„Inamicul atacă din nou masiv infrastructura energetică a Ucrainei. Din această cauză, au fost decise întreruperi de urgenţă ale alimentării cu energie în mai multe regiuni”, a transmis Grinciuk, precizând că „acestea vor fi anulate după stabilizarea sistemului energetic”.
Guvernatorul regiunii Odesa, Oleg Kiper, a anunţat că dronele ruseşti au lovit vineri seara o instalaţie energetică din sudul ţării, fără a provoca victime. „A fost avariată o instalaţie de infrastructură energetică”, a declarat oficialul local, citat de News.ro.
În contextul atacurilor repetate asupra reţelei energetice, compania Naftogaz a anunţat un acord cu grupul polonez Orlen pentru importul a cel puţin 300 de milioane de metri cubi de gaz natural lichefiat din Statele Unite, în vederea asigurării sezonului de încălzire. „În ciuda planurilor inamicului, Ucraina va avea lumină şi căldură în această iarnă”, a mai spus ministra Energiei.
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că Rusia concentrează trupe în apropierea oraşului Vovceansk, în regiunea Harkiv, şi că ofensiva de la Pokrovsk ar avea scopul de a demonstra un succes militar preşedintelui american Donald Trump. Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), trupele ruse au avansat uşor în apropierea localităţii, parţial ocupată de forţele Moscovei, încercând să aducă oraşul Harkiv în raza artileriei convenţionale. Armata ucraineană a raportat că mai mulţi soldaţi ruşi, care s-au filmat arborând un steag la Vovceansk, au fost eliminaţi de dronele ucrainene.