Social

Au trăit visul american. 18 elevi care au studiat prin intermediul programului FLEX în SUA au revenit la baștină

Programul FLEX
Sursa video: TVR MOLDOVA

Lacrimi de bucurie pe Aeroportul Internaţional Chişinău. 18 elevi care au studiat prin intermediul programului FLEX în Statele Unite ale Americii s-au întors în Republica Moldova după ce 12 luni şi-au trăit visul american. Tinerii au fost întâmpinaţi de părinţi, prieteni, dar şi foştii absolvenţi ai proiectului.

Valeria Martiniuc a învăţat la un liceu California. Abia revenită acasă, spune că vrea să-şi continue studiile la Academia Biroului Federal de Investigaţii de peste Ocean.

VALERIA MARTINIUC absolventă a programului  FLEX: „Foarte tare mi-a plăcut experienţa, m-a făcut mai matură, m-a făcut mult mai responsabilă. Vreau să termin şcoala cu bine, după asta să aplic la o universitate de FBI din Los Angeles şi să studiez acolo.”

Tinerii spun că cele 12 luni petrecute peste Ocean le-au schimbat viaţa şi le-a oferit experienţa de a trăi într-o familie de americani.

ALEXA ŢÎMBALARI absolventă a programului  FLEX: „Spiritul în şcoală, sporturile şi timpul pe care l-am petrecut cu familia gazdă. Acum vrea să impartasesc tot ce am trăit în America,  pentru că am deja o viziune nouă pentru Moldova, eu pot schimba felul cum trăiesc în Moldova şi nu e neapărat să schimb ţara.”

MARINA COBILEANSCHI absolventă a programului  FLEX: „A fost cea mai bună experieţă din viaţa mea şi exagere când spun că FLEX mi-a schimbat viaţa mea. -Prin ce? -Prin faptul că am devnit mai open minded, FLEX se deschifează, că futere, leaders echange şi chiar e face să devii un lider.”

Părinţii spun că experienţa FLEX le-a maturizat copiii. Tinerii au venit acasă cu daruri.

ALIONA BERNAZ părinte: „A avut experienţă foarte mare în domeniul sportului, vine cu un bagaj de la bunica gazdă, în privinţa cusutoriei. o maşină de cusută.”

IRINA STAVER părinte: „Acum deja comunicând cu el, îl vedem mult mai matur, mult mai sigur, mai responsabil, are o experienţă frumoasă, unică, pentru că, poate nu fiecare are aşa oportunitate.”

DOINA STATI asistent Program FLEX Moldova: „Ultmii 18 copii, cei mai noi absolvenţi ai programului FLEX, practic reprezeintă muncă noastră pe tot parcursul anului trecut. Aceştia şi-au petrecut un an de schimb academic şi cultural în SUA, în mai multe state.”

Programul FLEX este un program al Departamentului de Stat al SUA, care le oferă elevilor posibilitatea de a trăi într-o familie de peste Ocean și de a studia într-o școală locală. Anul trecut, prin intermediul proiectului, în Statele Unite au ajuns 36 de tineri din Republica Moldova.

author-img_1

Constantin Uzdris

Reporter