Directoarea generală a Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie, Viorica Țîmbalari, a ajuns de două ori în vizorul Autorității Naționale de Integritate (ANI) în acest an. În ambele cazuri, inspectorii de integritate au decis să refuze inițierea controalelor.
Prima sesizare, examinată prin procesul-verbal din 14 august 2026, viza presupuse neconcordanțe și omisiuni în declarațiile de avere și interese personale ale Vioricăi Țîmbalari pentru perioada 6 decembrie 2023-prezent. ANI a verificat, bunurile mobile și imobile, veniturile, datoriile și tranzacțiile patrimoniale, precum și proveniența mijloacelor financiare.
Inspectorul de integritate a constatat că achizițiile făcute de Țîmbalari și membrii familiei au fost acoperite din salarii, dividende, vânzarea unor bunuri imobile, credite ipotecare și alte venituri declarate. ANI a concluzionat că nu există discrepanțe între veniturile obținute și cheltuielile suportate și a refuzat inițierea controlului.
A doua sesizare, examinată prin procesul-verbal din 11 septembrie 2026, viza o posibilă stare de incompatibilitate. Sesizarea susținea că Viorica Țîmbalari ar fi exercitat simultan funcția de directoare generală și pe cea de administrator al SRL „Beton Progres”.
Potrivit ANI, Țîmbalari a figurat ca administrator al companiei în perioada 23 iulie 2019-28 noiembrie 2025. Inspectorul nu a identificat însă acțiuni prin care aceasta să fi exercitat efectiv atribuțiile de administrator. Compania nu ar fi desfășurat activitate economică și nu i-ar fi plătit remunerații în perioada analizată.
În plus, compania a fost radiată din Registrul de stat la 28 noiembrie 2025, iar ANI a constatat că activitatea SRL „Beton Progres" nu avea tangențe cu activitatea agenției conduse de Țîmbalari. Prin urmare, și în acest caz, inspectorul a refuzat inițierea controlului privind incompatibilitatea.
Ce avere a declarat Viorica Țîmbalari pentru 2025
Potrivit declarației de avere și interese personale depuse pentru 2025, Viorica Țîmbalari a declarat un salariu de 438 mii de lei de la Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie. Pentru un membru al familiei, ea a declarat un salariu de circa 190 mii de euro.
În declarație mai apar venituri din diurne, inclusiv 29.804 lei de la instituție, 2.374 de dolari de la UNFPA și 585 de euro de la Consiliul Europei.
În 2025, aceasta a declarat și venituri din vânzarea unor bunuri: 270.000 de lei pentru un apartament, 7.000 de euro pentru un teren și 71.000 de euro dintr-o altă vânzare. Totodată, în declarație figurează o sumă de 2,7 milioane de lei obținută din înstrăinarea unei cote-părți în capitalul social al unei societăți.
La capitolul bunuri imobile, în 2025 Țîmbalari a declarat un apartament de 91,2 metri pătrați, procurat cu 198.000 de euro, un alt apartament de 66 metri pătrați procurat la preț de 166 mii de euro, precum și un garaj de 18,6 metri pătrați, cumpărat cu 20 000 de euro.
În declarație mai figurează șase terenuri procurate în 2025, cu valori cuprinse între aproximativ 166 de mii și 327 de mii de lei.
La categoria bunurilor mobile, Viorica Țîmblari a declarat un Lexus în valoare de oeste 685 mii de lei și un Mercedes de peste 88 mii de lei. La capitolul datorii, sunt indicate două credite în euro și două credite în lei moldovenești, în valoare totală de aproximativ 9,8 milioane de lei.
Viorica Țîmblari ocupă funcția de directoare al Agenției din anul 2024.