S-au aprins luminiţele de sărbătoare la sediul Preşedinţiei. Preşedintele Maia Sandu împreună cu angajații din administrație și copiii lor au inaugurat Pomul de Crăciun. La eveniment au fost și colindători, iar Maia Sandu a citit micuţilor poveşti scrise de Spiridon Vangheli.
Tradiţional, la inaugurarea pomului de Crăciun de la Preşedinţie au participat copiii angajaţilor, un grup de artiști de la Teatrul "Licurici" şi cîteva ansambluri folclorice,.
Îmbrăcaţi în straie naţionale, copiii au ascultat poveştile citite de presedintele Maia Sandu.
MAIA SANDU, preşedintele Republicii Moldova: „În această vacanţă, care în curând se începe, să citiţi sau să recitiţi aventurile lui Guguţă şi ale altor eroi ai lui Spiridon Vangheli”.
Şi în acest an, uşile Preşedinţiei vor fi deschise pentru vizitatori până pe 15 ianuarie. Oamenii vor putea admira pomul de Crăciun, de luni până vineri, între orele 17 și 19, iar sâmbătă și duminică, între 12 și 15.