Astăzi, lângă Arcul de Triumf din Chișinău se va da startul ultramaratonului de tip ștafetă Rubicon, ediția a șaptea. În acest an, în premieră, cursa a devenit internațională și se va desfășura pe traseul Chișinău – București.
Timp de trei zile consecutive, adică, vineri, sâmbătă și duminică sportivii amatori vor alerga prin diverse condiții meteo și altitudini, unde vor avea nevoie de mult curaj, determinare și, cel mai important, rezistență.
Asta, deoarece, traseul are o lungime totală de 478 km, iar cursa este împărțită în 50 de etape, cu distanțe variabile între șapte și 14 km. Finișul cursei este Arcul de Triumf din București. Colegul nostru Alexandru Leahu participă și el la competiție și ne oferă mai multe detalii.