Actualitate

Presa din Grecia: Plahotniuc locuia cu familia sa într-o vilă luxoasă la periferia Atenei

post-img
Interpol, Plahotniuc

Mass-media din Grecia susține că Vladimir Plahotniuc locuia cu familia sa în orașul Voula, 17 kilometri de Atena, într-o vilă luxoasă. El a fost arestat în urma unui mandat internațional de arestare al Interpol.

Potrivit publicației Naftemporiki, oligarhul moldovean de 59 de ani a fost arestat pe Aeroportul „El. Venizelos”, marți după-amiază, de către Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, în timp ce se îndrepta spre Dubai.

Aeroportul „El. Venizelos”


Potrivit Euronews Greece, pe numele fostului lider al Partidului Democrat exista o notificare roșie pentru infracțiunile de organizare criminală, fraudă și spălare de bani.

Conform informațiilor, Miss Moldova 2019, Elisaveta Kuznețova, a fost, de asemenea, arestată.

Sursa citată susține că arestarea sa în Grecia marchează o evoluție semnificativă pe fondul presiunilor internaționale continue exercitate împotriva sa. 

Nu au fost încă anunțate oficial alte detalii despre planurile de extrădare sau despre procedurile judiciare în urma detenției sale în Grecia. 

În februarie 2025, Procuratura Anticorupție a anunțat că Interpol a acceptat cererea de a-l da în urmărire internațională pe Plahotniuc pe 7 februarie 2025 drept urmare a unei decizii luate de Comisia de Control a Fișierelor Interpol. 

Interpol


În sesiunea din perioada 27-31 ianuarie 2025, Interpol a revizuit decizia anterioară din iulie 2020, ce blocase solicitarea Republicii Moldova de a-l anunța în căutare internațională.

Procuratura Generală a Republicii Moldova a declarat pentru TVR Moldova că este în așteptarea informațiilor de la instituțiile internaționale de profil. Imediat ce acestea vor fi disponibile, Procuratura Generală le va aduse la cunoștința societății.

Vladimir Plahotniuc are statut de inculpat în cauza Frauda bancară. Dosarul disjuns în privința sa a fost expediat în instanța de judecată în iulie 2023, fiind autorizată finalizarea urmăririi penale în lipsa învinuitului. El este învinuit de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălarea banilor. 

Potrivti procurorilor, Vladimir Plahotniuc a beneficiat de mijloace financiare sustrase din Banca de Economii, Unibank și Banca Socială în valoare de 39,3 milioane de dolari și 3,5 milioane de euro.

Vladimir Plahotniuc mai este figurant în cauza denumită generic „procurarea frauduloasă a blanchetelor pentru pașapoarte” pornită de Procuratura Generală. Procuratura Anticorupție a pornit o cauză penală în 2022 în cadrul căreia Plahotniuc este învinuit de dosarul deschis pentru coruperea fostului președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon. 

Vladimir Plahotniuc are statut de învinuit în cadrul cauzei penale denumită generic „Metalferos”, retrasă de la PCCOCS, care se află actualmente în exercitarea Procuraturii Anticorupție.În martie 2025, a apărut informația că oligarhul Vladimir Plahotniuc, dat în urmărire internațională pentru arest și extrădare, a obținut pașaport mexican.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter