Ofițerii Serviciului Fiscal de Stat, sub conducerea procurorilor, au efectuat săptămâna trecută percheziții la 3 agenți economici bănuiți de evaziune fiscală în valoare de 5,5 milioane lei.
Cei trei agenți economici sunt suspectați că ar fi procurat mărfuri în mod fictiv, pentru a crește cheltuielile și diminua impozitele, cu achitarea salariilor sub formă de diurn,e cu scopul de a se eschiva de la plățile către bugetul public național.
În cadrul perchezițiilor a fost ridicată tehnică de calcul, înscrisuri de ciornă, precum și mijloace financiare în valoare de 200 mii euro.
Investigațiile continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.