Reuniunea inaugurală a Consiliului Păcii, organizație condusă de președintele Statelor Unite, Donald Trump, are loc în această după-amiază. La Institutul pentru Pace din Washington DC, liderul de la Casa Albă va anunța oficial angajamente de peste 5 miliarde de dolari pentru reconstrucție în Fâșia Gaza. România participă în calitate de observator și este reprezentată la cel mai înalt nivel, de președintele Nicușor Dan. Care sunt mizele participarii la acest consiliu pentru România, ne explică Ramona Avramescu.
Statutul de observator înseamnă că o țară poate să participe la această reuniune, poate face chiar și observații în legătură cu ce se discută, dar nu are drept de vot.
În plus, statele observatoare nu trebuie să plătească un miliard de dolari, așa cum trebuie să o facă statele fondatoare și care au drept de vot în cadrul Consiliului.
România este una dintre cele 11 state ale UE care participă la reuniunea de la Washington cu statut de observator. Este singura țară reprezentată la nivel de președinte, toate celelalte state, printre care Italia, Polonia, Finlanda, sunt reprezentate la nivel de ministru, de ambasador sau de consilier.
Președintele a recunoscut că merge la Washington și pentru a clarifica unele dintre îndoielile care au apărut în relația bilaterală după alegerile prezidențiale au fost anulate. Cu toate acestea, Nicușor Dan a admis că nu are în agendă o întrevedere bilaterală cu Donald Trump și că vor avea un contract “cel mult de salon” în marja acestei reuniuni.
Nicușor Dan a ajuns în capitala Statelor Unite miercuri seară, cu un avion închiriat. Spartanul Ministerului Apărării Naționale, cu care călătorește de obicei șeful statului, nu poate face o deplasare atât de lungă fără escală, iar Administrația Prezidențială a preferat această soluție.
Din delegaţia şefului statului fac parte consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Marius Lazurca, consilierul prezidenţial pentru politici economice şi sociale, Radu Burnete, şi consilierul de stat din cadrul Departamentului Politică Externă, Parteneriate Strategice şi Românii de Pretutindeni, Vlad Ionescu.
Nicușor Dan: Este în interesul României să participe la Consiliul pentru Pace
Într-un interviu acordat marţi la Radio România Actualităţi, preşedintele Nicuşor Dan a subliniat că “este în interesul României” să participe la Consiliul pentru Pace, în calitate de observator.
Şeful statului a arătat că organizaţia are o Cartă pe care au semnat-o deja statele ce au devenit membre şi în aceasta sunt prevederi care sunt în contradicţie cu angajamente internaţionale pe care România şi le-a luat.
“Membrii acestei organizaţii îşi propun împreună să dispună sancţiuni, dar România are obligaţie faţă de Uniunea Europeană în ceea ce priveşte sancţiunile pe care le-ar putea dispune faţă de o ţară sau faţă de un operator economic şi atunci evident că suntem oameni serioşi, nu putem semna încălcându-ne obligaţia pe care ne-am asumat-o deja”, a explicat preşedintele.
Potrivit acestuia, în cursul zilei de joi, la Washington, are loc o primă întâlnire de lucru a acestei organizaţii.
“După ce am primit invitaţia de a participa la această şedinţă, la prima întâlnire, am solicitat alte tipuri de clarificări. (…) După câteva zile de discuţii cu partea americană am stabilit ce înseamnă să fii observator la această reuniune. Credem că e în interesul României să participe în această calitate de observator”, a punctat şeful statului.
Nicuşor Dan a menţionat că la această primă întâlnire se va discuta exclusiv despre Gaza.
Mai mult, el a apreciat că participarea la reuniune va clarifica relaţiile bilaterale.
“Mesajul este, în opinia mea, foarte important. Au existat anumite, cum să le spunem, dubii, neîncredere, poate, după alegerile anulate, din partea administraţiei americane. Cred că prezenţa României, prin preşedintele ei, ajută la a clarifica, odată pentru totdeauna, şi diplomatic şi faţă de cetăţeni care este relaţia adevărată bilaterală între România şi Statele Unite”, a arătat şeful statului.
Preşedintele a mai precizat că, în contextul participării sale la Consiliul pentru Pace, nu sunt planificate întâlniri oficiale, dar este posibil să existe “incidental o discuţie, cumva, de salon aşa, dar pentru moment o discuţie bilaterală cu agendă nu este planificată”.