TV Network
Canalele TVR
Economic

Noi șocuri generate de războiul din Ucraina ar putea afecta creşterea economică a Republicii Moldova. Ce spun experții

Noi șocuri generate de războiul din Ucraina ar putea afecta creşterea economică a Republicii Moldova. Ce spun experții

Ne aşteaptă un an dificil, din punct de vedere economic. Avertizarea vine din partea Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale. Noi șocuri, generate de războiul din Ucraina, ar putea afecta creşterea economică a Republicii Moldova, iar perturbările în aprovizionarea cu resurse energetice va pune o presiune suplimentară pe economie. Chiar şi aşa, experţii prognozează o creştere cu aproximativ 2% a economiei Republicii Moldova în acest an, după scăderea de aproximativ 4% de anul trecut.

Potrivit experţilor, în 2023, Republica Moldova se va confrunta, în continuare, cu numeroase provocări.

STAS MADAN expert economic, director de program Expert-Grup: „Pe de o parte avem incertitudine ce se va întâmpla în continuare cu agresiunea Rusiei asupra Ucrainei. O altă zonă de risc rămâne în continuare piaţa energiei pentru că preţurile rămân în contiuare volatile.Fiind o economie deschisă avem o expunere destul de mare pe comerţ exterior, investiţii, pe remitenţe. Un alt factor specific pentru noi ca şi economie este ceea ce se va întâmpla în agricultură care poate fi risc sau oportunitate”.

În septembrie 2022, inflaţia din Republica Moldova a fost de 34,6 la sută, cea mai mare din ultimii 20 de ani. Creşterea preţurilor la toate serviciile şi produsele au lovit dur în bugetele cetăţenilor şi agenţilor economici. Chiar dacă se înregistrează o scădere uşoară a acestui indicator, nivelul ridicat de incertitudine impune menținerea vigilenței, avertizează specialiştii.

STAS MADAN expert economic, director de program Expert-Grup: „Cam toate datele actuale indică asupra faptului că apogeul inflaţiei a fost trecut. Aceşti factori inflaţionişti încet, încet dispar, mai ales acei de pe intern. tot acel bum consumerist pe care l-am avut după pandemie a dispărut preţurile vor creşte într-un ritm mult mai mic. proiectiile actuale arartă că inflaţia anuală va fi în jur de 15%”.

Chiar şi aşa, potrivit prognozelor, în 2023 se aşteaptă o creştere economică de 2%, faţă de scăderea de 4% din 2022. În pofida mediului dificil, programul Republicii Moldova cu FMI continuă, fiind realizate cu succes angajamentele în domeniile guvernanței bugetare și financiare. Consiliul de directori executivi al Fondului Monetar Internațional a decis să acorde Republicii Moldova o nouă tranșă de circa 27 de milioane de dolari SUA, bani ce vor fi folosiţi ca suport bugetar.

STAS MADAN expert economic, director de program Expert-Grup: „Una din cele mai mari provocări ale anului 2023 va fi în finanţele publice, vom avea o presiune pe veniturile publice. Pornind totuşi de la o bază de comparaţie mult mai scăzută când în 2022 avem totuşi o descreştete economică, în 2023 ne putem aştepta la un avens economic de 2-3%”.

Raportului bianual "Perspective economice globale" al Băncii Mondiale arată că avansul economiei mondiale în acest an ar urma să încetinească semnificativ din cauza războiului din Ucraina. O treime din economia mondială va fi în recesiune deoarece SUA şi Uniunea Europeană se confruntă, simultan, cu scăderi ale producţiei.

PERSPECTIVE ECONOMICE GLOBALE, 2023

Creșterea economică globală - 1,7%

PROGNOZE ECONOMICE-PRODUCŢIE
SUA - 0,5%    ( 1,9% în 2022)
Zona euro - 0,0%    (3,3% în 2022)
China - 4,3 %    (2,7% în 2022)

author-img_1

Cristian Sava

Reporter