Interviurile și Reportajele Telejurnalului

Interviul Telejurnalului// Mureșan: R. Moldova va adera la UE în funcție de viteza reformelor

post-img
Europarlamentarul Siegfried Mureșan, la Interviurile Telejurnalului

Europarlamentarul român Siegfried Mureșan este invitatul unei noi ediții a Interviurilor Telejurnalului.

CARINA MULLER jurnalist TVR MOLDOVA: Domnule Mureşan, bun găsit şi mulţumim că aţi acceptat această invitaţie.

SIEGFRIED MUREŞAN, europarlamentar român: Vă mulţumesc pentru invitaţie şi bine v-am regăsit.



CARINA MULLER, jurnalist TVR MOLDOVA: Domnule Mureșan, pachetul de 1,9 miliarde de euro  oferit de Uniunea Europeana reprezintă un angajament major pentru dezvoltarea Republicii Moldova. Prima tranșă ar urma să fie virată în această primăvară? Ce proiecte urmează sa fie implementate?

SIEGFRIED MUREŞAN, europarlamentar român: Planul de 1,9 miliarde de euro pe care Uniunea Europeană îl propune Republicii Moldova este cel mai mare pachet de ajutor pe care Republica Moldova l-a primit vreodată de la orice. Este un pachet de ajutor care poate schimba Republica Moldova, se vor construi spitale, se vor moderniza şcoli, reabilita drumuri. 

Este un pachet din care vin fonduri europene pentru investiţii dar şi se încurajează reforme, să se modernizeze sistemele publice. Am negociat în Parlamentul European acest pachet, am ajuns la acord între toate instituţiile europene săptămâna aceasta şi acordul prevede următorul lucru: la finalul lunii aprilie va veni prefinanţare. Iniţial, propunerea era ca prefinanţarea să fie de 115 milioane de euro, la propunerea mea am reuşit să o creştem la 315 milioane de euro. Comisia Europeană propuse 7 la sută, guvernele statelor membre acceptase acest procentaj, eu, în calitate de negociator-şef în Parlamentul European, am propus o creştere a prefinanţării, care ar fi însemnat 115 milioane de euro, la 20 la sută. 

Am reuşit să ne înţelegem în cadrul negocierilor la 18%, foarte aproape de propunerea mea. 18% din 1,9 miliarde înseamnă 315 milioane de euro care vor veni la finalul lunii aprilie ca prefinanţare iar următoarea tranşă este programată în cursul verii. Dacă lucrurile merg bine, prima tranşă va veni în cursul lunii iulie.


CARINA MULLER, jurnalist TVR MOLDOVA: Știm că acești bani sunt preconizați să fie absorbiți timp de trei ani. În ce condiții Chișinăul ar urma să beneficieze de aceste resurse?


SIEGFRIED MUREŞAN europarlamentar român: Am ajuns la un acord la nivel european. La începutul lunii martie se va vota legea pentru acest plan de 1,9 miliarde euro, în plenul Parlamentului European. Iar mai apoi, autorităţile de la Chişinău trebuie să depună la Comisia Europeană planul pentru absorbţia acestor bani, planul de creştere. 

Comisia Europeană îl va aproba şi acesta e un plan de investiţii coroborat cu reforme care vor merge mână în mână cu procesul de aderare la Uniunea Europeană. 

Autorităţile de la Chişinău sunt cele care propun domeniile care doresc să absoarbă banii, mă aştept să construiască spitale, să modernizeze şcoli, să lege, din punct de vedere energetic, Republica Moldova şi mai bine de România, inclusiv de Uniunea Europeană; să construim poduri peste Prut, cam acestea sunt domeniile spre care cred că vor merge banii.

CARINA MULLER, jurnalist TVR MOLDOVA: Prin ce mecanisme Uniunea Europeană se asigură că resursele financiare sunt utilizate eficient și transparent?

SIEGFRIED MUREŞAN, europarlamentar român: În primul rând, este o condiţionare a acestor fonduri de respectare a valorilor europene, de respectare a statului de drept, de combaterea corupţiei, de respectarea a presei libere. 

Vedem că în Ungaria, Viktor Orban, un prim-ministrul  care nu respectă valorile europene, atacă independenţa justiţiei, are blocate 20 miliarde de euro, fonduri europene. Ca atare, pentru ca banii să vină şi în viitor în Republica Moldova este nevoie de o guverne pro-europeană care să respecte regulile. Vedem că în Ungaria, Viktor Orban care atacă Uniunea Europeană şi nu respectă regulile şi valorile europene are fonduri blocate. Principala condiţie ca banii să vină aici este să fie respectate reguli şi europene. 

Mai apoi avem instituţia Procurorului Şef European, Oficiul European de Luptă Anti-Fraudă, Curtea de Conturi a UE, toate au competenţe şi se vor asigura că aceşti sunt bine folosiţi. În plus, am mai creat o agenţie pentru combaterea spălarii banilor, la nivelul Uniunii Europene. Aceasta va avea competenţe pentru a se asigura că banii sunt bine folosiţi. În plus, avem transparenţă, obligativitatea de a publica beneficiarii finali, vrem să ştim exact la cine ajung banii, toate aceste măsuri, în total, cred că sunt suficiente pentru a combate neregulile, fraudele şi pentru a ne asigura că banii sunt bine cheltuiţi.

CARINA MULLER, jurnalist TVR MOLDOVA: Anul acesta avem alegeri parlamentare. Nimeni nu poate anticipa ce garnitură politică va avea viitorul parlament. Care sunt riscurile pentru viitorul european al Republicii Moldova, dacă la guvernare acced partide cu viziuni opuse integrării europene? Am putea vorbi chiar și despre stoparea acestui pachet de sprijin?

SIEGFRIED MUREŞAN, europarlamentar român: Republica Moldova s-a apropiat foarte mult de Uniunea Europeană în ultimii ani din următoarele motive: oamenii au dat câştig de cauză, la alegerile prezidenţiale şi parlamentare, politicienilor care vor modernizare, reformarea şi integrarea europeană. Plus, oamenii au votat pozitiv la referendumul pentru integrare europeană. 

Deci, voinţa oamenilor a contat foarte mult şi pentru instituţiile europene. Cel de-al doilea motiv pentru care Republica Moldova s-a apropiat mult de Uniunea Europeană seriozitatea liderilor politici de la Chişinău, faptul că preşedintele Republicii Moldova , Guvernul, majoritatea parlamentară şi-au respectat promisiunile. Au fost partenerii de încredere pentru statele europene, pentru instituţiile europene. Să ne aducem aminte în trecut, Republica Moldova era mult mai izolată, nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi trecut Republica Moldova peste crizele energetice, situaţiile dificile ale ultimilor ani, cu un preşedinte care ar fi ţinut Republica Moldova în izolare, care în timp ce UE dorea să ajute, el ar fi întors spatele Uniunii Europene.  

O preşedintă serioasă, credibilă, la nivel european, poate mobiliza sprijin pentru cetăţenii Republicii Moldova. Uniunea Europeană nu a făcut niciodată acest plan de creştere economică de 1,9 miliarde de euro dacă nu ar fi avut încredere în preşedintele Republicii Moldova, în Guvernul de la Chişinău şi în majoritatea parlamentară. Spun foarte clar: dacă, prin absurd, ar veni cu o guverne anti-europeană, tot ceea ce s-a obţinut risca să fie pierdut. Aşa cum Viktor Orban în Ungaria, atacând Uniunea Europeană, a pierdut 20 de miliarde de euro din fonduri europene, acelaşi lucru s-ar întâmpla şi la Chişinău. Eu nu îmi doresc să se întâmple acest lucru, însă dacă în Republica Moldova ar exista o guvernare anti-europeană care ar încălca regulile europene, UE legal nu ar mai putea trimite aceste finanţări.

CARINA MULLER, jurnalist TVR MOLDOVA: Acești 1,9 miliarde de euro absorbiți de Republica Moldova, ar putea accelera  aderarea la Uniunea Europeană? Cum decurg negocierile și dacă mai credeți în 2030, ca an istoric pentru Republica Moldova?


SIEGFRIED MUREŞAN, europarlamentar român: În primul rând, cred că e foarte bine că  președinta Maia Sandu a stabilit  anii următori  și orizontul anului 2030 ca țintă de aderare. Când exact va adera Republica Moldova, vom ști când negocierile sunt încheiate.

Nimeni nu ne poate spune la începutul procesului. Dar ce vă pot spune, e următorul lucru: Republica Moldova va adera mai devreme sau mai târziu, în funcție de viteza cu care se implementează reformele aici, în funcție de viteza cu care Republica Moldova se modernizează.

Dacă vom avea și în următori ani o guvernare serioasă, pro-europeană, care să implementeze rapid  reforme, sunt convins că anul 2030 e posibil cel târziu ca dată a aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Dacă am avea o guvernare care ar opri reformele, ar încetini negocierile, iată  ce s-a întâmplat  în Georgia. Georgia ar fi avut șansa, la fel ca Republica Moldova, să înceapă negocieri, însă  fiindcă acolo acțiunile au fost în contra Uniunii Europene, Uniunea Europeană s-a simțit nevoită să blocheze totul.

Deci când exact va adera Republica Moldova, vom ști după ce negocierile sunt încheiate. Cred că ideea de a fixa orizontul anului 2030 este corectă, iar în momentul  de față procesul merge foarte bine și merge rapid. În cazul României au trecut patru ani, de la momentul la care am depus cerere de aderare până la momentul la care am început negocieri.
În cazul Republicii Moldova au trecut doi ani, de la momentul în care Republica Moldova a depus cererea de aderare în 2022 până la momentul la care a avut loc conferința intergovernamentală de deschidere a negocierilor.  Suntem acum în etapa de evaluare a legislației moldovenești și de a vedea în ce măsură ea e compatibilă cu legislația europeană în această etapă a screening-ului  și sunt convins că discuțiile oficiale pe primul capitol de negocieri vor începe foarte curând.

CARINA MULLER, jurnalist TVR MOLDOVA: Se fac aproape 3 ani de când Rusia duce un război crunt în Ucraina. Consecințele sunt resimțite și în Republica Moldova. Vedem că se conturează tot mai mult subiectul negocierilor de pace. Am văzut cum sunt puse accentele. Și cetățenii Republicii Moldova sunt îngrijorați de ultimele evoluții. Cum vedeți/apreciati dvs. această situație geopolitică aflată în derivă și dacă va reuși Uniunea Europeană să echilibreze lucrurile?

SIEGFRIED MUREŞAN, europarlamentar român: Din păcate, Statele Unite se dezangajează. Statele Unite au fost  principalul susținător al NATO,  au fost un stat esențial pentru securitatea statelor NATO. Sigur, Republica Moldova nu este stat NATO, Republica Moldova este stat neutru, dar ce încerc să vă spun este că pentru securitatea Uniunii Europene, Statele Unite ale Americe au avut un rol esențial în ultimii 80 de ani. Statele Unite se dezangajează acum,  vor mai puțină cooperare în domeniul economic și în multe alte domenii cu Uniunea Europeană.

Vedem că și ajutorul umanitar, susținerea societății civile, apresei libere, din păcate cu fondul din partea Statele Unite,  este afectată.  În aceste situații, Uniunea Europeană devine și mai importantă. Uniunea Europeană devine mai importantă pentru statele membri, dar Uniunea Europeană devine mai importantă și pentru statele candidate.

Uniunea Europeană va investi mai mult în securitate apărare pentru a-și proteja cetățenii. Uniunea Europeană își va întări mai mult economia în perioada următoare. Vom fi nevoiți să strângem rândurile.

Și tocmai în acest context trebuie văzut și planul de creștere de 1,9 miliarde pentru Republica Moldova și dorința  Uniunii Europeane de a crește prefinanțarea, fiindcă Uniunea Europeană a înțeles că Republica Moldova are nevoie de sprijini mai mare acum.  

Deci ne pare rău că Statele Unite ale Americii au alte planuri. Noi nu le vom  întoarce niciodată spatele,  dar dacă ele, Statele Unite ale Americii, vor coopera mai puțin cu noi, noi suntem dispuși, la nivel european,  să strângem rândurile, state candidate și state membri ale Uniunii Europeane și să suplinim într-o mare măsură sprijinul pe care l-am primit din partea  SUA până acum.

CARINA MULLER, jurnalist TVR MOLDOVA: Vedem cu toții care e retorica administrației Trump, ce măsuri diplomatice considerați necesare pentru a asigura un climat de cooperare și stabilitate în relațiile transatlantice?

SIEGFRIED MUREŞAN, europarlamentar român: Dialogul este important,  dialogul trebuie să continue cu autoritățile americane, dar din păcate, statele Unite, care au fost principale apărători al statului de drept, al standardelor democratice în ultimii zeci de ani, peste tot în lume, acum au altă orientare. Și oamenii trebuie să înțeleagă că dacă președintele Statelor Unite  spune, eu sunt legea, dacă președintele Statelor Unite spune, citez, cel care își salvează țara, nu respectă legea, acesta este un comportament care nu e compatibil cu  statul de drept. Vedem președintele  Statelor Unite ale Americii,  numește pe premierul Canadei guvernator,  vedem apropiația președintelui Statelor Unite,  inclusiv vicepreședintele, atacă deciziile curții constituționale a României, vedem că atacă partii de centrul din Europa, vedem că susține extremiștii antieuropeni în Germania,  în Marea Britanie, în Polonia,  în România.

Din păcate, noua administrație americană are o politică antieuropeană,  noua administrație americană nu a luat nici o singură măsură care să ajute Uniunea Europeană, dar a luat deja mai multe măsuri care să pună în dificultate Uniunea Europeană. Tocmai de aceea noi trebuie să continuăm dialogul cu partenerii noștri americani. Nu trebuie să provocăm,  nu trebuie să escaladăm situația, dar trebuie să știm că suntem pe cont propriu în multe chestiuni și singura soluție e să stângem rândurile la nivel european să ne ajutăm mai mult.


CARINA MULLER, jurnalist TVR MOLDOVA: Susținătorii politicii moscovite își revendică un curaj retoric după declarațiile lui Donal Trump. Atacurile hibride continua. Internetul abundă în falsuri și instigări. Vedem că acest lucru se întâmplă și în România. Ce pot face autoritățile în acest sens, mai ales că urmează alegeri pe ambele maluri ale Prutului.


SIEGFRIED MUREŞAN, europarlamentar român: Uniunea Europeană a lansat o investigație privind campania de pe TikTok din România de la ultimele alegeri prezidențiale. Uniunea Europeană își propune că această investigație să fie dusă la sfârșit și să aibă consecințe, inclusiv sancțiuni înainte alegerilor prezidențiale din România  din luna mai.
Uniunea Europeană are legislație privind rețelele de  socializare, are legislație care se aplică la nivelul statelor membre. Deci Uniunea Europeană poate ajuta în momentul de față mai mult România decât, din păcate,  poate ajuta Republica Moldova. Are legislație prin care să oblige rețelele de socializare să se asigure că conținutul este unul  corect și că știrile false și dezinformarea nu sunt propagate în mod accentuat. Asta e ceea ce s-a întâmplat din păcate, pe TikTok.


CARINA MULLER jurnalist TVR MOLDOVA: Domnule Mureșan, vă mulțumim pentru acest interviu și pentru sprijinul pe care îl acordați Republicii Moldova.

SIEGFRIED MUREŞAN, europarlamentar român: Eu vă mulțumesc.

author-img_1

Lidia Gorka

Reporter