CBS RESEARCH: TREI PARTIDE AR INTRA ÎN VIITORUL PARLAMENT Dacă, duminica viitoare, în Republica Moldova ar avea loc alegeri parlamentare, în viitorul legislativ ar intra trei partide şi blocuri electorale. Este vorba despre Partidul Acţiune şi Solidaritate, Blocul Patriotic al Socialiștilor, Comuniştilor, Inima și Viitorul Moldovei şi formaţiunea Partidul Nostru. Sunt rezultatele celui mai recent sondaj din actuala campanie electorală, realizat de CBS Research la comanda comunităţii watchDog.md.
VALERIU PAŞA director executiv watchdog.md: Pe primul loc apare PAS cu 29,7%, pe locul doi, Blocul Patriotic cu 13,2%, pe locul 3, Partidul Nostru cu 7,5%, Blocul Alternativa cu 4,2.
Întrebaţi în ce personalitate publică au cea mai mare încredere, CARTON 1 23,9% dintre respondenţi au numit-o pe Maia Sandu. Preşedintele Republicii Moldova este urmată de liderul Partidului "Inima Moldovei", Irina Vlah, preşedintele PSRM, Igor Dodon, candidatul Blocului Patriotic, Alexandru Stoianoglo, preşedintele formaţiunii Partidul Nostru, Renato Usatîi, şi liderul Blocului Alternativa, Ion Ceban. CARTON 1 OUT
CÂTĂ ÎNCREDERE AVEŢI ÎN PERSONALITĂŢILE PUBLICE?
Maia Sandu – 23,9%
Irina Vlah – 8,7%
Igor Dodon – 7,8%
Alexandr Stoianoglo – 7,6%
Renato Usatîi – 7,5%
Ion Ceban – 6,7%"
Acelaşi sondaj mai arată că majoritatea cetăţenilor cu drept de vot, aproape 70%, vor participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie.
VEŢI PARTICIPA LA URMĂTOARELE ALEGERI PARLAMENTARE?
Da – 69,8%
Mai degrabă, da – 17,8%
Mai degrabă, nu – 3,6%
Cu siguranţă, nu – 5,7%"
Potrivit chestionarului, Parlamentul Republicii Moldova este instituţia în care cetăţenii au cea mai mică încredere. Pe primul loc în topul încrederii este şcoala, urmată de biserică şi primărie. Studiul mai relevă faptul că vectorul geopolitic preferat de cetăţenii Republicii Moldova este cel european, în detrimentul opţiunii estice.
VASILE CANTARJI reprezentant CBS Research: Dacă punem aceste două opşiuni pe un cântar atunci opţiunea proeuropeană acumulează 47,4%, pe polul opus, avem 28,2. La popul opus avem cetăţeni care nu au o opţiune conturată, 16,7 ar fi indecişii.
Sondajul a fost realizat la nivel național, în perioada 6- 13 septembrie, pe un eșantion de 1.127 de persoane, fără participarea cetăţenilor din diaspora şi celor din regiunea transnistreană. Marja de eroare este de ±2,9%. Sondajul este realizat de CBS Research, la comanda Comunității WatchDog.MD, în cadrul proiectului "Support for Combating FIMI in the context of elections in the Republic of Moldova", cu sprijinul financiar al Ministerului de Externe al Estoniei. Studiul este acreditat de Comisia Electorală Centrală.