Ziua Naţională a Vinului, cel mai emblematic eveniment naţional, revine după doi ani de pauză. Motto-ul celei de-a XXI-a ediții este ,,Vinul meu aduce pace, ura-n dragoste preface”, un apel la solidaritate cu întreaga filieră vitivinicolă și efortul depus la dezvoltarea sectorului. Pe 1 și 2 octombrie 2022, Piața Marii Adunări Naționale se va transforma într-un orășel al vinului și va aduna peste 70 de vinării din întreaga țară.
Ofertele oenogastronomice și tezaurul cultural-artistic al regiunilor vitivinicole, concursurile internaţionale de profil care reconfirmă calitatea vinurilor autohtone sunt subiectele emisiunii Obiectiv Comun de astăzi.
Invitaţii ediţiei sunt: Parascovia IGNAT - șefă de direcție Oficiul Național al Viei și Vinului; Diana LAZĂR - șefa industriei vitivinicole Proiectul Agricultura Performantă în Republica Moldova, finanțat de USAID; Andrian DIGOLEAN - vinificator; Dina PÎSLARU - vinificator.
Emisiunea Obiectiv Comun este difuzată de luni până vineri, începând cu ora 17.00, şi poate fi urmărită pe TVR MOLDOVA, dar şi online pe pagina de Facebook.