Ministrul Energiei Dorin Junghietu a anunțat, pe 28 mai, un nou termen de dare în exploatare a liniei Vulcănești–Chișinău. Potrivit acestuia, „linia independenței” ar urma să fie pusă în funcție până pe 30 iunie. Declarații în acest sens au fost făcute de oficial în cadrul unei emisiuni la „Vocea Basarabiei”.
„Am vizitat recent Stația Electrică Chișinău. Contractorii au spus că până la sfârșitul lunii iunie se așteaptă încheierea celor mai comlexe lucrări și se așteaptă începerea lucrărilor de testare, dar săptămâna viitoare se așteaptă echipamentul rămas”, a spus Dorin Junghietu.
Autoritățile de la Chișinău au anunțat în repetate rânduri noi termene pentru finalizarea și darea în exploatare a liniei Vulcănești–Chișinău. Cele mai mari probleme se înregistrează la construcția Stației Electrice Chișinău. Potrivit directorului UCIPE, Ruslan Surugiu, antreprenorii sunt deja în întârziere față de termenul extins de finalizare, stabilit pentru iulie 2025, iar aceștia riscă penalități de până la 10% din valoarea contractului.
Oficialul a precizat că inițial lucrările la Stația Electrică Chișinău trebuiau finalizate în octombrie 2024, însă proiectul a fost afectat de schimbarea soluțiilor tehnice și a furnizorilor, ceea ce a dus la o prelungire a termenelor de execuție cu aproximativ nouă luni. Ruslan Surugiu a subliniat că finalizarea stației este esențială pentru punerea în funcțiune a liniei Vulcănești–Chișinău, considerată un proiect-cheie pentru securitatea energetică a Republicii Moldova.
Citește și: Ambasadorul României la Chișinău intervine pentru urgentarea lucrărilor la linia Vulcănești–ChișinăuAmintim că Linia Electrică Aeriană Vulcănești–Chișinău are o lungime de aproximativ 157 de kilometri și va conecta Stația Electrică Vulcănești și Stația Electrică Chișinău. Proiectul este finanțat de Banca Mondială și va permite livrarea energiei electrice din România direct către Chișinău, evitând nodul energetic de la MGRES.
Valoarea totală a proiectului este de 61 de milioane de euro, dintre care circa 27 de milioane de euro sunt destinate construcției liniei electrice.