Justiție

Cine este Cernalev Veaceslav, judecătorul care preia procesul de judecată al lui Ion Creangă?

post-img
Cine este Cernalev Veaceslav, judecătorul care preia procesul de judecată al lui Ion Creangă?

Dosarul în care fostul șef al Direcției Juridice a Parlamentului de la Chișinău, Ion Creangă, este judecat pentru trădare de patrie a fost repartizat judecătorului Cernalev Veaceslav, care va relua examinarea cauzei de la zero. Schimbarea survine după demisia magistratei Arina Ialanji, care a refuzat să treacă vettingul.

Procesul se afla pe masa judecătoarei Ialanji din noiembrie 2024, iar în această perioadă mai multe ședințe au fost amânate din cauza problemelor de sănătate invocate de inculpat. Dosarul era aproape de finalul cercetării judecătorești și urma să înceapă pledoariile părților.

După reluarea examinării de la zero, prima ședința de judecată va avea loc pe data de 17 martie. 

Veaceslav Cernalev a fost numit în funcția de judecător la Judecătoria Chișinău în ianuarie 2019. Acesta a fost procuror pentru mai mulți ani – începând din 2006 – în Procuratura sectorului Buiucani al capitalei.

Potrivit ZdG, în timp ce era deja magistrat, în 2021, inspectorul din cadrul Inspecției procurorilor, Vasile Godoroja, a verificat sesizarea procurorului-șef al Secției unificare a practicii în domeniul reprezentării învinuirii în instanțele de judecată a Direcției Judiciare a Procuraturii Generale, Vladimir Adam, cu privire la faptele comise de către ex-procurorul Cernalev ce „ar fi putut constitui abateri disciplinare, exprimate prin gestionarea ineficientă a unei cauzei penale”. 

Inspectorul Vasile Godoroja a stabilit în acțiunile ex-procurorului temeiuri de tragere la răspundere disciplinară, materialele cauzei disciplinare fiind transmise Colegiului de disciplină și etică. Totuși, Colegiul de disciplină și etică de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a încetat procedura disciplinară inițiată în privința ex-procurorului, „pe motiv că nu a fost comisă o abatere disciplinară”.

Conform hotărârii Colegiului disciplinar din aprilie 2011, procurorul Veaceslav Cernalev a fost recunoscut vinovat de îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu, fiindu-i aplicată o sancțiune disciplinară – mustrare. 

„S-a constatat că procurorul Cernalev a admis tergiversări neîntemeiate şi formalism în procesul conducerii urmăririi penale în mai multe cauze penale”, se menționează în decizia CSP, care a validat hotărârea Colegiului disciplinar. Atunci, în ședința Colegiului disciplinar, Veaceslav Cernalev „a recunoscut cele imputate”.

El mai fusese sancționat disciplinar anterior, în 2010, cu avertizare, pentru reținerea și solicitarea arestului pentru două persoane care ar fi „sustras” două scaune din Parlament, pe 7 aprilie 2009.

Cernalev a făcut parte din completul de judecată care le-a achitat pe magistratele Galina Moscalciuc, Svetlana Tizu, Liubovi Brânză, Ludmila Ouș și Victoria Hadârcă, inculpate într-un dosar de corupție intentat în octombrie 2018.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter