Peste 2.200 de fermieri vor primi compensaţii pentru acciza la motorină utilizată în lucrările agricole. Valoarea totală a ajutorului financiar se ridică la 61,7 milioane de lei.
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură a finalizat examinarea celor 2.244 de cereri depuse în cadrul programului de sprijin financiar. Dintre acestea, 2.236 au fost aprobate pentru plată.
Banii alocaţi urmează să acopere acciza aferentă unei cantități de circa nouăsprezece mii de tone de motorină, utilizată de producătorii agricoli, în campania de primăvară.
De acest suport financiar vor beneficia fermierii, precum şi instituţiile publice din domeniul cercetării şi inovării agricole, care utilizează motorină în desfășurarea activităților agricole. Pentru acest program, Guvernul a alocat 110 milioane de lei din Fondul de rezervă.